Este o rece, dar linistita, seara de noiembrie montrealeza, cu strazi parca prea pustii pentru o sambata. Pe Chemin de la Cote-des-Neiges se zaresc doar cativa oameni grabiti sa prinda un autobuz sau sa intre intr-un restaurant. Treptat frigul incepe sa ma cuprinda si pe mine… Insa o data ajunsa la ospitaliera familie Grigorescu, am stiut deindata ca aveam sa uit de frigul de afara.

Prietenoasa, Malvina Grigorescu mi-a deschis usa pentru a-mi impartasi experienta venirii ei si a sotului ei, Alexandru Grigorescu, in Canada.

« Am sosit aici iarna si era foarte frig…Iar la prima iesire pe strada am avut senzatia ca eram la mine acasa, am avut impresia ca am mai fost o data aici, ca m-am nascut aici » mi-a marturisit Malvina.

Iar acum, dupa sapte ani de la sosirea ei aici, Malvina mai pastreaza atat atitudinea pozitiva cat si siguranta de sine cu care a parasit Romania la 48 de ani.

Realista, Malvina a sosit aici bine informata, nu numai stiind ca urmeaza sa inceapa totul de la capat dar, mai ales, intelegand ce inseamna lucrul acesta. « Aveam toate informatiile despre Canada, stiam la ce trebuie sa ma astept, iar psihic m-am pregatit doi ani de zile, nu am plecat la intamplare », mi-a declarat Malvina continuand : « pentru ca sa depasesti aici toate incercarile, inclusiv aceea de a reinvata alfabetul, trebuie sa fii pregatit ca totul incepe de la zero ».

Inginer mecanic de meserie, cu experienta in domeniu, ajungand aici Malvina s-a reorientat, calificandu-se in estetica. Ca pentru fiecare, primii doi ani au fost mai dificili, pana a primit dreptul de sedere, caci venise in vizita la fratele ei, pana a invatat limba, si , mai ales, pana ce sotul ei a putut sa o urmeze.

Oricum, a fost ferm hotarata sa se realizeze. Si si-a atins telul, urmandu-l cu mult optimism. In prezent la 55 de ani, Malvina are un salon de cosmetica si, in plus, ambitia o determina sa invete si engleza.

« In fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa ajung aici » imi marturiseste ea cu sinceritate. « Mai bine mai tarziu decat niciodata ».

Se crede ca pe masura ce parasesti tara mai tanar, cu atat este mai bine, ti-e mai usor sa te integrezi. Se pare ca, de fapt, nu este  neparat o regula. Si spun asta nu numai pentru ca am intalnit oameni tineri, cu scoala terminata in Canada si cu serviciu, care s-au intors pentru ca, spun ei, nu s-au putut integra aici, dar si pentru ca am inalnit oameni ca Malvina sau ca mama mea, care au venit la varsta mai inaintata si care nu au avut probleme majore de adaptare.

Integrarea in sistemul de aici depinde in mare masura de atitudinea fiecaruia in fata noului, de cat de realiste sunt asteptarile fiecaruia.

 Se pare ca greul nu consta in asteptarea raspunsului de la imigrare sau in stringerea banilor de avion, asa cum credeam in tara. Tot greul incepe de cum ai ajuns aici. Am plecat din tara din motive de ordin politic, pentru libertatea de a ne misca oriunde in lume, sau pentru un viitor mai sigur decat in Romania. Noi suntem norocosii care am ajuns aici, dar care, din pacate, ne indoim de acest noroc odata ajunsi aici.

Daca ai venit in America cu gandul ca ai sa gasesti « cainii cu colacii in coada », sau sa crezi ca « vei culege dolari noaptea de pe garduri », dupa cum spune si Malvina, ai gresit cu desavarsire adresa !

Ai ajuns insa in locul unde poti, intr-adevar, sa-ti realizezi visurile, dar numai prin efort !