|
TRIBUNA
NOASTRA |
…Si a fost si “Forumul presei romanesti de peste hotare”…
Dan-Liviu Nocolae
|
…Si-au venit, cu mic.. cu mare…care aratand cu degetul (ca au fost si de-acestia)….care-ntinzand mana (cei mai naivi, dar si cei « alesi »)…. Tara arde si presedintia Romaniei se cheaptana! Macar de-ar fi fost la Cotroceni tot « bunicuta » de pana acum trei ani.. Dar, nu! …Intr-o tara unde seful statului aduna ziaristii si directorii de publicatii raspanditi prin Diaspora, spre a le cere sa faca « lobby » pentru Romania , ca alt mijloc nu i-a mai ramas pentru a convinge opinia mondiala…De convins i-a convins pe unii…Cu ce ? Asteptati, ca ne va spune Academia Catavencu cu ce… ….Intr-o tara in care seful guvernului n-are timp sa conceapa un program coerent de reforma, dar are timp destul pentru a scoate volume de poezie…Altceva ce sa faca si el? Daca si domnul presedinte are timp sa scoata carti de geologie si sa le lanseze… …Intr-o tara unde nu sunt bani de salarii pentru profesori…dar se gasesc bani pentru « forum-uri » si pentru chiolhane cu « presa romaneasca de peste hotare »…unde nu este timp sa fie ascultati ziaristii si sa li se raspunda la intrebari, dar este timp destul pentru ca sefii de partid sa-si faca reclama…. …Intr-o tara in care « presa romaneasca de peste hotare » tine forumuri si zaiafeturi, in vreme ce politia si ministerul care o tuteleaza propun inasprirea pedepselor penale pentru ziaristi! … Da, oameni buni! Cred ca asta lamureste totul. « Presa romaneasca de peste hotare » se aduna la un forum mestesugit de presedintie si de felurite servicii si departamente si nici nu apuca forumul asta sa se incheie, ca politia vine cu geniala idee ca ziaristii sa fie striviti ca lumea, dupa tipicul ceausist daca nu chiar si mai rau! …Pai, atunci ce fel de forum a mai fost si asta? Uite ca a fost! Cu discursuri, cu poze de grup, cu plimbari si banchete…ba chiar si cu o expozitie. De ziare! Nu credeti? Exista si poze! Cu expozantul, tantos ca un curcan indopat si calcand in picioare…chiar ziarele pe care le expunea! De grozav ce-a fost « forumul » asta, abia daca a fost pomenit de cateva ziare. Si nu chiar de cele mai cu staif. Ca sa nu mai spunem ca din toata tevatura, « forumul » abia daca a reusit sa « produca » un mesaj catre M.S. Regele Mihai I, in care a amestecat si un omagiu la adresa armatei romane, asa, ca sa fie! …Ba o mai fi produs cate ceva…vom vedea ce-o sa mai apara..pe ici, pe colo, vreo « lucrare de referinta »..ca parale pentru asa ceva se gasesc! …V-am povesti noi mai multe, dar Tribuna Noastra, si-a vazut de treaba, nu de papat paralutele stoarse de la contribuabilul roman care-si asteapta salariul cu lunile. Instructiunile de la Cotroceni sa le urmeze cine o vrea, nu noi! |