TRIBUNA NOASTRA
anul 2 • nr. 15, SEPTEMBRIE 1999

Este tarziu, in noapte, si ea, Marea Doamna-Inspiratia- tot nu vrea sa vina.

O sumedenie de ganduri imi bantuie mintea dar nu stiu cum sa le astern pe hartie.

Oare cum ar trebui sa-mi incep articolul ?

« Nepotul carturarului Grigore Plesoianu, fiul lui Virgilie si al Manuelei, descendenta din familia princiara Sutzu, s-a nascut la Paris, la 9 iunie 1929. Copilaria si-a petrecut-o insa in … »

Nu, ar fi ingrozitor de banal ! Poate altfel : «  A fost « Marele Boss » la Molson timp de mai multi ani. Cariera sa … »

Nu merge nici asa !

Hotarat lucru, nu stiu cum sa incep ! Poate pentru ca este un om atat de fascinant. Poate pentru extraordinarele evenimente care i-au marcat viata personala si cariera. Sau poate pentru ca pur si simplu este un om care degaja lumina si caldura..

Bronzat, trasaturi fine, chiar delicate, alura foarte tinereasca, sportiva. Ma priveste cu ochi vioi, patrunzatori si sagalnici si-mi zambeste cuceritor. Se scuza, alintandu-se, ca nu vorbeste bine romaneste, dar, graseind gratios, foloseste un suberb limbaj academic despre care imi spune ca l-a invatat mai mult citind prin biblioteci decat vorbindu-l.

In timpul conversatiei noastre se joaca cu cu stilou. O discreta « chevaliere », un inel pe care disting un semn heraldic, ma poarta cu gandul la familia din care provine.

De aici, de fapt, mi-am inceput seria intrebarilor.

Pentru un om care a trait toata viata prin diverse tari, semnificatia radacinilor ancestrale este importanta. Iar aceasta importanta reiese din drumul pe care  il alege si il urmeaza. Iata ce-mi spune interlocutorul meu despre acest subiect :  « Traind in exil ai impresia ca iti pierzi radacinile. Dar pentru a te integra societatii in care traiesti, trebuie sa-ti cunosti identitatea. Este ceea ce am incercat si eu sa fac. Sa-mi descopar identitatea. Descoperindu-mi identitatea am descoperit unele valori care, vor ramane probabil eterne si care m-au ajutat sa infrunt, de multe ori, realitatea. »

Dupa o copilarie aproape bucolica, petrecuta in Romania, Dan Plesoianu isi petrece adolescenta la Paris, unde isi face studiile. Obtine un bacalaureat in litere si filosofie, iar apoi o diploma a Institutului de Studii Politice din Paris. Cu toate ca Parisul este orasul sau natal, nu se considera si nu a fost considerat niciodata francez. Mai tarziu, destinul l-a purtat in Canada, unde a petrecut o mare parte a vietii. Dar nici canadian nu a fost si nici nu va fi.

Privindu-mi interlocutorul ma intreb : Cine esti, atunci cand esti un « exilat » in lume ? Si ce rol poti juca pe mare scena a vietii ?

Parca ghicindu-ma, domnul Plesoianu imi spune :

« Cand suntem tineri ne revoltam impotriva unora din valorile familiale. Dar cu cat inaintam in varsta, ne dam seama ca ele raman aceleasi si ca se perpetueaza peste generatii. Pentru mine, lantul familiei este extrem de important. In cautarea identitatii am ajuns sa inteleg ca prin acest lant se transmit calitati fizice si caractere. Asa am descoperit independenta ca aspiratie si valoare. Iar descoperirea ei m-a ferit, in drumul meu, de multe, si in primul rand de ipocrizie.

Tocmai de aceea pot spune, azi, ca ma consider un cetatean al lumii. Poate ca sunt aici si unele avantaje, pentru ca poti sa-ti creezi iluzia ca esti bine oriunde in lume. Totusi, nu esti acasa, nicaieri. Cand sunt departe de Romania , ma simt roman, iar cand sunt acolo ma simt strain. Emotia pe care o resimt de cate ori vizitez Romania, este mai mult o emotie intelectuala. Cred ca , cel mai mult ma leaga de ea lantul familiei. »

A parasit Romania in 1947 si a petrecut cativa ani de viata boema, ca student parizian, dupa care in 1951, sarac lipit dar cu o diploma in buzunar, a parasit si Franta pentru a se stabili in Canada, la Montreal.

Aici a fost bine acceptat mai ales de comunitatea francofona.La numai cateva zile de la sosire incepe sa lucreze pentru Banque Nationale si, in paralel urmeaza cursuri de economie la Universitatea McGill.Curand i s-a oferit un post de analist in marketing

la braseria Molson.

 Fondata in 1786, braseria Molson este una din cele mai vechi si onorabile companii familiale din Canada, iar sfarsitul anilor 50 a reprezentat o explozie in dezvoltarea companiei. Era nevoie de forta de munca. Dan Plesoianu este angajat de firma pentru a lucra in cercetarea economica si din simplu analist este repede promovat, ajungand in cativa ani director adjunct, apoi director de cercetari. In 1969 este numit director adjunct pe langa presedintele firmei, iar un an mai tarziu il gasim vice-presedinte al diviziei Quebec, iar in 1975 este numit presedinte.

Ramane in functia de presedinte al companiei Molson pana cand se pensioneaza, de foarte tanar, in 1985.

Un roman, un exilat la Paris, un imigrant in Canada, presedintele celebrei Molson !

« Cred in noroc, dar nu l-am asteptat niciodata, pasiv. L-am cautat intodeauna, in mod activ.”

Il intreb daca regreta ceva din ceea ce a facut ori n-a facut in viata.

Rade cu pofta, sanatos si imi raspunde:” In viata mea am facut multe prostii. Dar nu regret nimic. Pe plan profesional mi-am facut datoria cat am putut mai bine, iar pe plan personal nu m-am plictisit niciodata. Intotdeauna am trait cu pasiune si intensitate  tot felul de lucruri interesante. »

Dupa retragerea din viata profesionala, domnia sa si-a dedicat o mare parte a timpului pentru a face cercetari in domeniul istoriei. Si nu orice fel de istorie ci aceea a familiei din care provine. Importanta radacinilor ancenstrale l-a determinat, ca inca din tinerete sa se documenteze, sa faca voiaje in Romania , sa revada locuri ale copilariei, sa reintalneasca prieteni si rude. Mai apoi a petrecut zile intregi in bibliotecile din Washington, Londra si Paris si chiar  in Biblioteca Academiei Romane, in cautarea documentelor familiei sale. Munca aceasta a fost incununata de succes pentru ca a aflat aproape tot ce a dorit sa afle.

De aceea este fericit ca Nicolae, Stefan si Alexandra, copii sai, isi pastreaza numele de Plesoianu.

Si am mai inceput sa inteleg de ce mi-a vorbit despre flexibilitatea de care trebuie sa dai dovada si despre respectul pe care il castigi si nu il impui oamenilor, indiferent unde traiesti si alaturi de cine muncesti.

Acum, tarziu in noapte, cand inca mai astept pe Marea Doamna-Inspiratia- stiu ca trecutul, prezentul si viitorul se impletesc si formeaza un lant ce nu trebuie zdrobit. Niciodata.

Pentru ca este LANTUL INDEPENDENTEI.