TRIBUNA NOASTRA
anul 2 • nr. 12, MAI 1999

La 16 aprilie 1998, Guvernul Radu Vasile il inlocuia pe cel al lui Victor Ciorbea, ca urmare a unui scandal politic de proportii. Adevaratul vinovat pentru toata aceasta tevatura, este in opinia noastra, insusi presedintele Emil Constantinescu, caruia nu-i era ingaduit, aflindu-se la cea de a doua tentativa electorala, sa se “prezinte la post” fara a fi avut pregatit din timp cel putin un premier, daca nu un intreg cabinet ministerial. Faptul ca , Victor Ciorbea s-a dovedit, in primul rand, lipsit de experienta politica, confirma ideea ca nu e suficient sa fi fost ales primar de municipiu pentru a fi un bun sef de guvern. Exemplul care a atarnat, poate, in balanta, pentru domnul Constantinescu , acela al lui Willy Brandt, care a fost mai intii primar al Berlinului Occidental si apoi premier al Germaniei federale, are prea putina legatura cu “cazul” Ciorbea, primul fiind un politician incomparabil mai experimentat. Ca sa nu mai vorbim de adevaratul handicap al fostului lider sindical roman: Willy Brandt a guvernat nemti, cu nemti!

Noul cabinet, instalat, cum aminteam, la 16 aprilie 1998, si-a propus obiective precise, frumoase, bine cosmetizate, respectiv : relaxarea inflatiei, reducerea fiscalitatii, relansarea agriculturii, renegocierea acordurilor cu institutiile financiare internationale, asadar tot felul de “re”-uri…

Dar sa vedem unde s-a ajuns dupa un prim an de guvernare Vasile.

1.Relaxarea inflatiei:

Daca prin “relaxare” domnul Radu Vasile a inteles “lasati-o sa-si faca de cap”, atunci obiectivul a fost, indiscutabil, atins. Cursul dolarului s-a dublat si nu inceteaza sa creasca alarmant, populatia a inceput sa nu mai aibe nici un fel de incredere in moneda nationala, mai ales ca mijloc de economisire. Aproape tot ce are valoare se pretuieste in dolari, lucru departe de a incuraja depunerile in lei si care, alaturat inghetarii salariilor si cresterii preturilor o data cu scaderea cursului monedei nationale, face sa scada tot mai mult puterea de cumparare a omului de rand, umilindu-l. Dobanzile, care se vor atractive, nu fac decat sa afecteze si creditul, deci investitiile, aratandu-se ca una din principalele frane in calea redresarii economice, alaturi de o privatizare greoaie, incoerenta.

2. Reducerea fiscalitatii :

Si aici realitatea s-a dovedit adversara “programului” Vasile. Ea a devenit si mai impovaratoare, avand ca asociat un aparat birocratic ce pur si simplu ii aduce la disperare pe contribuabili.

Zile de stat la coada la sucursalele Trezoreriei statului pentru ati putea plati darile, asta numai in Romania se putea intalni! Plus o “reducere a fiscalitatii” prin majorarea accizelor la combustibili si prin anularea unor facilitati pentru investitori.

3. Relansarea agriculturii:

Pesemne aceasta “relansare a agriculturii” inseamna, pentru domnul Radu Vasile, “punerea ei la pamant”, altfel nu gasim nici o explicatie pentru ceea ce se intampla in prezent.Problema restituirii proprietatilor funciare este inca subiect de dezbatere parlamentara, fara nici o initiativa notabila din partea guvernului, drept care, putini sunt, deocamdata, cei in stare sa purceada cu tragere de inima la o activitate sustinuta in agricultura.

4. Renegocierea acordurilor cu institutiile financiare internationale:

Am lasat si noi mancarea mai buna la urma. Ceva-ceva s-a facut in directia asta, respectiv incheierea  acordului cu Banca Mondiala.

O adevarata restructurare a economiei, care ar fi trebuit sa fie telul ultim al guvernarii acestor ani, nu a fost nici macar abordata, atata vreme cat se ocoleste cu cea mai mare grija elementul structural de baza: restabilirea proprietatii private ca pivot central al vietii economice.

Ar fi de neconceput, in alta parte decat in Romania zilelor noastre, o dezbatere atat de gaunoasa a problemelor legate de acest element, dezbatere care se face pe subiecte punctuale, abordate independent unele de altele. Totul in cadrul unei prevederi constitutionale lipsite, practic, de continut?

Toate partidele au intrat deja in campanie electorala, lor alaturandu-li-se si actualul guvern, care, pe ultima ”linie dreapta” a mandatului, s-a gandit sa constituie o comisie insarcinata sa-i intocmeasca….un program de guvernare!

Partidul National Liberal, intemeindu-se pe unele rezultate recente ale sondajelor, care ii sunt mai favorabile decat in trecut, se straduieste sa obtina o pozitie mai proeminenta in cadrul CDR, lasand chiar sa se inteleaga ca ar putea parasi Coalitia. Se pare ca tezele domnului Radu Campeanu “prind” din nou in partid!

Partidul Democrat, credincios liniei sale de conduita, lucreaza “profesionist”, organizand deja analize ale activitatii la nivelul consiliilor sale de coordonare judetene, pentru a “palpa” situatia din teritoriu si a infiintat o organizatie pentru studenti.

Partidul National Taranesc Crestin Democrat, fara a o marturisi,  trece printr-o criza de identitate, manifestata inca din 1990 si tinuta sub control doar atata vreme cat a trait liderul sau necontestat, Corneliu Coposu.

Prin disparitia acestuia, liantul moral profound al partidului s-a diluat, negasindu-se inca un inlocuitor valabil al marelui taranist.

Controversele care mocneau au devenit de notorietate publica si s-au materializat prin desprinderea de PNTCD a unei fractiuni ce a devenit formatiune politica, sub conducerea lui Victor Ciorbea si sub denumirea de Alianta Nationala Crestin Democrata.

Nu se putea ca Palatul Cotroceni sa ramana departe de framantarile cu iz electoral.Ca sa rezolve intr-un fel gravele probleme economice care stau in fata Romaniei la ora actuala, Emil Constantinescu si-a intarit echipa cu inca doisprezece consilieri si a convocat o reuniune consacrata analizei situatiei.

Aceasta analiza a scos in evidenta, inca o data, absenta unui program pe termen mediu al guvernului, precum si o tendinta inca puternica de ignorare sau de cosmetizare a realitatii.

Chiar si acceptul dat aliantei nord atlantice, cu privire la utilizarea spatiului aerian al Romaniei in cadrul interventiei in Serbia, are anumite motivatii politico-economice determinate de criza economica in care se afla tara.

Exista si unele semne ca lucrurile ar putea lua o cotitura  mai favorabila. Asa, de pilda, ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, dl.James Rosapepe, a recomandat investitorilor americani o atentie sporita fata de Romania.

Nu se poate spune, insa, ca ambasada canadiana a urmat acelasi comportament.

Dar, poate ca guvernantii de la Bucuresti ar trebui sa caute, ei insisi, mijloacele cele mai eficiente de atragere a investitorilor, mijloace pe care par a nu le fi gasit inca.