TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 8 - 9, IANUARIE - FEBRUARIE 1999

Ne-am obisnuit sa abordam cu veselie, ba chiar cu exces de festivism, sarbatorile nationale romanesti.

Ziua de 24 ianuarie nu face exceptie.

Cifra de 140 de ani de la Unirea Principatelor Romane este, desigur, un prilej de bucurie pentru ceea ce au faptuit inaintasii.

Pentru primul pas intreprin pe calea realizarii statului national roman, a intregii tari.

Pentru calea deschisa urmasilor care, la generatia urmatoare, au dat nastere visului secular: Romania Mare.

“Slava stramoseasca pe stramosi cinsteste.

In zadar nepotul cu ea se faleste”

A spus, insa, pe buna dreptate, Grigore Alexandrescu.

Ce-au facut generatiile urmatoare?

Au reusit ele sa consolideze constructia pregatita de pasoptisti, inceputa cu atata élan de unionisti si desavarsita cu atatea sacrificii de generatia inceputului de secol 20?

Exista, cumva mai multe raspunsuri posibile? Greu de sustinut.

Ardealul de Nord, Cadrilateruldobrogean, Basarabia au fost cedate fara lupta. Fara macar o rezistenta de principiu, asa cum au procedat in cazul Karaliei, finlandezii.

Fara o rezistenta, chiar minora, care ar fi conferit o legitimitate incontestabila nazuintei de reintregire atunci cand conditiile istorice ar fi devenit mai putin potrivnice.

Generatia celui de-al doilea razboi mondial a incercat ceva. Dar si lipsa de abilitate politica, si incapacitatea aliatilor considerati “naturali”, Franta si Marea Britanie, de a sustine Romania in fata agresiunii sovieto-naziste au dus la urmari nebanuite cu un an sau doi mai inainte.

Romania a trebuit sa se alieze cu Germania hitlerista pentru a recupera Basarabia si pentru a spera la o alipire a Ardealului de Nord ca “recompensa” pentru participarea la razboiul anti-sovietic. Din pacate, ea s-a vazut si inamica  a Aliatilor, care au dat o mana de ajutor determinanta lui Stalin, astfel ca , in 1945,  a trebuit sa accepte statutul de tara invinsa si sa suporte consecintele.

Au urmat cei cincizeci de ani de bezna comunista, de aservire deschisa sau mascata catre Moscova.

Ani in care limba romana a devenit in Basarabia “limba moldoveneasca” , Bucovina a fost supusa unei adevarate operatiuni de “curatire etnica”, iar Cadrilaterul si-a uitat pur si simplu, trecutul de provincie romaneasca.

Fireste, nu fara ajutor fratesc si dintr-o parte si din alta.

Ce-a facut generatia de acum? Mai bine zis exponentii sai politici, “emanati” sau alesi mai mult sau mai putin democratic?

S-a bucurat de colapsul Uniunii Sovietice pentru a …recunoaste noul stat “independent” Moldova si pentru a semna sub pretextul “necesitatii bunelor relatii cu vecinii”, tratatul cu Kievul, prin care Bucovina, tinutul Herta, Sudul Basarabiei si Insula Serpilor devin,. Si de drept, parte constituanta a Ucrainei.

Marturisim ca am fost printre cei  pe care atat contextual invocat de regimul Constantinescu cat si gogorita cui NATO I-a amagit o bucata de vreme. Din pacate, acest regim n-a justificat prin nimic sperantele ce se pusesera in el, si toate esafoadele sale de vorbe frumoase s-au naruit.

Asadar, in zadar nepotul se faleste cu Gloria stramosilor, daca el nu e in stare sa refaca si sa desavarseasca ceea ce ei au zidit.

Iata de ce , randurile de mai sus nu se vor, neaparat, un dus rece care sa strice placerile unei zile festive, dar se vor un indemn la cugetare.

La un examen de constiinta al factorilor politici – daca se poate- si la o mai adanca intelegere- oiarasi, daca se poate- a interesului national al Romaniei, a ceea ce trebuie acestei tari pe drumul redesteptarii si renasterii adevarate.

Dcaa v-am suparat, inseamna ca n-am gasit cele mai potrivite cuvinte.

Cugetati, insa, daca dincolo de cuvintele rau alese, nu exista in aceste randuri si un dram de adevar.