TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 7, NOIEMBRIE 1998

Pentru a-si realiza planul de afaceri, un patron poate lesne consacra 10 pana la 12 ore zilnic activitatilor profesionale. Uneori chiar mai mult. Obsesia termenelor de executie a proiectelor, a scadentelor platilor, evolutia pietii, costurile de gestiune, cate si mai cate...

Il vedem dedicandu-se negocierilor, supravegherii ideplinirii obiectivelor pe angajat, pe departamente si pe intreprindere, redistribuind personalul si sarcinile in momentele de maxima solicitare, calmand clientii nervosi sau nerabdatori, impulsionandu-si furnizorii...

Primul la inceperea zilei de lucru, ultimul la plecare...

Oare ce viaia privata mai poate avea un asemenea personaj? Ce timp si ce energie ii mai ramane pentru familie, pentru o viata sociala, pentru hobby-uri si, in general pentru micile si marile placeri care dau gust si culoare vietii dincolo de satisfactia realizarii profeionale? Pentru ca, orice s-ar zice, nu pot crede ca o persoana se poate considera implinita doar prin viata sa profesionala. Aceasta lasa multe goluri care se cer umplute prin celelalte laturi ale existentei. Umplute in umele echilibrului afectiv de care avem nevoie cu totii, pentru noi si pentru cei din jurul nostru.

Dand "Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i il lui Dumnezeu", cu alte cuvinte asigurand o alternanta si o proportie potrivite intre diversele fatete ale vietii, chiar si un patron deosebit de ocupat, de solicitat profesional, isi poate pastra echilibrul atat de necesar.
Si latura cea mai importanta, chemata sa contracareze stresul profesional, este viata de familie. Nu mai trebuie nici un fel de argumente in sprijinul afirmatiei ca, aflat intr-o relatie buna cu familia, omul isi amelioreaza permanent prestatia profesionala deoarece el se simte sustinut.

Dimpotriva, in cazul unor relatii familiale tensionate, omul este si el tensionat, stresat, expus esecului profesional, sau celui familial, sau - nu foarte rar - ambelor.

Profesorul Hubert Wallot, de la Universite du Quebec, ne spune ca “principala resursa a micilor companii nu este capitalul financiar sau imobiliar ci capitalul uman, mai ales persoana patronului".

O persoana care cauta independenta, libertatea de a decide, perspectiva de a castiga mai mult si se lanseaza in afaceri spunand "eu sunt propriul meu patron" trebuie sa fie constienta de consecintele inevitabile : tensiune, senzatia de singuratate, de izolare chiar, mai putin timp consacrat familiei, prietenilor si placerilor personale.

Fie el barbat sau femeie, cel care creaza o companie, este "om ca tot omul", cu viata, probleme si responsabilitatile lui. lar caracterul si personalitatea partenerului de viata au o influienta primordiala. Intelegerea si acceptarea rigorilor de statutul sefului de firma ii usureaza acestuia din urma imbinarea vietii profesionale cu cea privata.

Putem gasi, azi, familii in care amandoi sotii sunt conducatori de companie. Aceasta nu inseamna ca ei ar fi interesati doar de viata Ior profesionala. Este falsa credinta ca intre viata profesionala si cea privata exista o incompatibilitate determinata si inevitabila. Dimpotriva, ele pot fi - si trebuie sa fie - complementare.

lar pentru a le face complementare este nevoie de reflectie. Reflectie individuala si reflectie in doi, procese care, bine conduse, permit gasirea cailor adecvate pentru atingerea si pastrarea echilibrului.

Echilibrul nu inseamna nemiscare, ci atenuarea sau amplificarea preocuparii pentru o latura sau alta a vietii, in functie de solicitarile situatiei obiective si de optiunile fiecaruia.