Inalta, supla,
frumoasa.
Tinuta mandra, miscari elegante, gratioase.
Ochi inteligenti, plini de viata, care privesc totul, cu curiozitate. O
admir de mai multi ani - de cand am cunoscut-o.
Am ascultat-o cantand doine si de fiecare data mi-a rascolit toate dorurile.
Cele mai ascunse...
De curand am vazut-o pe o videocaseta, era un film cu si despre ea, realizat in Romania, unde a si fost difuzat la televiziune. Glasul profund, vibrant, plin de dramatism m-a urmarit, obsedant, mult timp. Trebuia sa aflu mai multe despre ea, despre Anuca Dragan-Duval.
Cu un aer timid si
putin nedumerit, accepta un interviu. Si petrecem impreuna cateva ore in
care imi vorbeste despre viata ei cu franchete, cu umor, cu caldura...
M-a impresionat, in mod deosebit, la ea faptul ca mi-a vorbit despre toate
evenimentele care i-au marcat existenta descriindu-mi, in primul rand,
sentimentele si emotiile traite. O intalnire, o despartire, o bucurie, un
necaz, toate sunt vii in memoria ei afectiva.
Fost-am sase
surorele
Ca si sase floricele
Crescute din radacina
Ca zilele-n saptamana.
Asa si-a inceput povestea vietii...
S-a nascut intr-un
inceput de noiembrie la Monor, un sat din Bistrita-Nasaud cu aproape 2000 de
suflete, toti romani vrednici.
Parintii ei erau tarani, gospodari chivernisiti, ca mai toti oamenii
locului. Au fost sase surori, au mai ramas doar patru. Numai ea, "Anuchita"
- cum ii spuneau acasa - a plecat in lume, pe meleaguri straine.
Imi vorbeste mult si cu duiosie despre mama ei - fiinta care i-a marcat cel mai mult viata. Imi spune: "Mama era ca o pasare, sub aripile largi ne ocrotea. In talentul meu de a canta a crezut foarte mult. Tot timpul m-a sprijinit si m-a incurajat. Mama era un adevarat rapsod popular, ea era cea care compunea «ciuiturile» de la nunti sau bocetele de la inmormantari. Tot ea a scris textele cantecelor mele. Si fiecare din ele este legat de un eveniment din viata mea. Am cantat tot felul de cantece dar doinitul a ramas marea mea pasiune. Poate ca fiinta mea se exprima cel mai bine prin doina. Nu stiu! O fi o durere ce vine de undeva, din adanc si pe care trebuie s-o spun:
„Plange-ma, mama,
cu dor
Ti-am f fost fata si fecior
Plange-ma cu lacrimi multe
Ca ti-am fost fata de frunte”
Anuca Dragan canta de cand se stie. Zambindu-mi, imi povesteste: „Aveam doar trei ani cand, intr-o zi, mama torcea iar eu m-am trezit brusc din somn si am inceput sa cant si sa joc. Asa am incept si de atunci tot am cantat mereu.” La cinci ani canta deja doine, iar satenii o priveau si o ascultau cu incantare. De mica am fost obisnuita cu munca. larna teseam, cu mama la razboi, iar vara mergeam la muncile pamantului. Imi placea sa dau apa la oameni sa bea. Parca le vad si acum mainile mari, muncite, cu care tineau urciorul potolindu-si setea. Ma asezam apoi in lan, la cativa pasi de ei si le doineam. Iar ei stateau in furca si ma ascultau. Cand plecau ciobanii cu oile, peste vara, ne bateau, in zori, la poarta, ca sa le fac o cantare, iar femeile aflate la necaz, cereau sa la cant o doina, ca plangand, sa se mai usureze. Canta-mi, Anuchiuta, sa-mi aduci alinare ca, Doamne, nacajita-s.
Eleva fiind, Anuca
Dragan a participat la tot felul de concursuri de interpretare, unde a
obtinut, invariabil, premiul intai. Apoi a inceput sa fie invitata sa cante
in numeroase spectacole, astfel ca in cativa ani, a devenit o mica
celebritate a Bistritei.
Ambitioasa din fire, vroia sa-si alcatuiasca un repertoriu autentic asa ca a
colindat toate satele din zona ei natala pentru a culege cantece vechi.
In
1971, participa la o selectie pentru concursul „Floarea din gradina”
.
Succesul, notorietatea o asteptau. Anuca Dragan insa, paraseste, brusc, tara. Necunoscutul o sperie dar o atrage puternic. Intalnirea cu occidentul este dureroasa dar eliberatoare. Avea nevoie sa distruga totul pentru a-I reface. Totul trebuia sa moara pentru a renaste.
Petrece cativa ani, in deplina singuratate, aproape in claustrare in occident, gandind tot timpul la cei de acasa: "Noptile, in singuratatea mea, revedeam tot satul, toate casele, toti oamenii. De multe ori ma asezam in fata oglinzii si doineam. Ma priveam si parca vedeam pe mama, pe tata, imi vedeam surorile. In fiecare trasatura a fetei mele recunosfeam pe careva drag, de acasa. Atunci ma simteam frumoasa pentru ca le vedeam frumusetea lor. Imi alinam dorul, iar doinitul imi umplea sufletul". ...Si totusi Anuca Dragan nu este o femeie trista, impovarata de destin. iubeste profund viata, confrunta cu curaj, toate obstacolele. A stiut, insa, cu filozofia sanatoasa a taranului, sa traga invataminte.
In anii 80 se stabileste in Canada unde se casatoreste cu Claude Duval. Desi francez de origine, sotul ii respecta atasamentul pentru tara natala si ii incurajeaza pe copiii lor sa invete si sa inteleaga valorile neamului romanesc. De aceea copiii vorbesc romaneste, chiar si el se exprima in grai romanesc, ba, mai mult, canta cantece populare. Cu noua familie din Canada, Anuca Dragan-Duval are relatii deosebit de armonioase.
O intreb pe interlocutoarea mea de ce si-a cumparat o casa tocmai la Val-David, in inima satucului romanesc din Laurentide si-mi raspunde, surazand: "Sunt fericita cand vad romanii plimbandu-se pe strada mea. Cand se organizeaza serbari pe Campul Romanesc, care-i la doi pasi de casa mea, sunt prezenta. Uneori mai si cant, dar destul de rar. Prefer sa stau si sa privesc oamenii cum se distreaza. Atunci ma simt acasa, la Monor, printre ai mei".
Anuca Dragan este profund ancorata in pamantul natal. Sufletul i-a ramas acolo, alaturi de tarani. De aceea ii si viziteaza des, iar si mai des le telefoneaza. Ii ajuta pe toti, cum poate. Cu fapta, cu gandul bun. Imi spune ca simte nevoia sa stie tot ce se intampla in sat, cu fiecare om. Cine se casatoreste, cine naste, cine moare, cine vine, cine pleaca...:"Gandul la ei si doinitul imi dau forta, un fel de forta ocrotitoare..."
Priveste in gol si imi spune soptit: "Deseori ma vad in gradina casei, printre flori, sau in sat, la biserica, pe ulita, printre oameni, la sarbatori... "
Un destin ciudat, Anuca Dragan-Duval! Nascuta cu un glas deosebit, daruit pentru a deveni o mare cantareata, ea paraseste, cu buna stiinta, totul, tot ce iubeste mai mult pe lume, pentru a se arunca in necunoscut. Nascuta cu bunul simt al taranului ardelean, harnica, buna si credincioasa, ea a stiut, totusi, sa-si croiasca un drum in viata, chiar departe de cei dragi si de lumina reflectoarelor. Dar cu cat s-a aflat mai departe de tara, de satul natal, cu atat mai mult s-a atasat spiritual de ele: "Folclorul nostru nu va muri, cum nu vor muri limba si obiceiurile noastre, chiar daca traim departe de tara. Trebuie sa ne pastram identitatea. Eu am plecat de 25 de ani de acasa, dar voi face tot ce voi putea ca aceasta identitate a noastra, a romanilor, sa existe, sa fie!"
...Anuca Dragan-Duval a inregistrat, in vara acestui an, o caseta cu cantecele ei. Imprimarile le-a facut in Romania, la Cluj, cu mari eforturi, dar cu emotii si mai mari. Aranjamentul muzical apartine lui Ovidiu Bartes. Au acompaniat-o artisti de marca, sprijinul cel mai important fiindu-i consateanul ei, Gelu Furdui.
Imi spune ca va lucra la lansarea casetei, anul viitor va inregistra o alta caseta tot in Romania. Mai are in proiect realizarea unui film in regia Ancai Fusariu, precum si unele emisiuni de televiziune.
Acum inteleg de ce o admir pe Anuca Dragan-Duval. Pentru ca „Anuchita” este o vrednica romanca !
