TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 7, NOIEMBRIE 1998

Pana in anul 1989, data fiind cresterea rapida a datoriei externe a Romaniei, care depasise 12 miliarde de dolari US, Nicolae Ceausescu a impus masuri drastice de crestere a exporturilor, fara nici un fel de consideratie pentru eficienia sau ineficienta economica a operatiunilor comerciale respective. S-a ajuns, astfel, la lichidarea in scurta vreme a debitelor, si la o nemaiintalnita penurie de bunuri de consum si la o degradare fara precedent a intregii vieti economice si sociale. Framantarile determinate de aceasta situatie, in contextul evolutiei situatiei europene si mondiale marcate prabusirea sistemului comunist, au dus la evenimentele din decembrie 1989.

In euforia ce a urmat, adoptarea de masuri populiste de catre regimul Iliescu, in vederea acumularii de capital electoral, a dus la importuri disproporiate in raport cu capacitatea de plata a Romaniei si cu nevoile ei reale, facand astfel ca deficitul balantei de plati externe sa atinga, numai in 1990, 3427,1 milioane de dolari US. Gradul de acoperire a importului prin exporturi a fost, in acel an, de numai 62,8 la suta.

Dupa 1996, urmare a unei administrari prin nimic mai intelepte decat cea anterioara, deficitul bugetar a

inregistrat in 1997,  2.846 miliarde de dolari US, PIB-ul s-a „subtiat" pe aceasta cale cu circa 8 la suta.

Starea generala a economiei a afectat in mare masura si capacitatea de export a Romaniei, afectand, implicit, si capacitatea ei de a-si onora obligatiiIe financiare, respectiv de a-si achita datoriile.

BANCA NATIONALA A ROMANIEI a trebuit sa ia anumite masuri pentru a controla cursul valutar, respectiv a inceput sa ridice in mod preferential dobanzile la depunerile in lei fata de depunerile in valuta, incitandu-i astfel pe depunatori sa cumpere lei. Din pacate, aceasta „scumpire" a leului s-a dovedit a fi inca o frana in calea investitiilor, mai ales a celor de importanta strategica pentru viitorul economiei romanesti. Pentru ca, asa cum se spune, o nenorocire nu vine singura, economia nationala a fost subminata si de faptul ca importurile au inceput sa devina mai rentabile decat producerea in tara a unui mare numar de marfuri in care Romania obisnuia sa fie un exportator de luat in seama.

La jumatatea anului in curs datoria externa a ajuns la 8,2 miliarde de dolari US, fara ca aceasta sa constituie o alarma de gradul zero pentru Executiv. Este adevarat ca se cauta solutii, dar cele propuse rar depasesc nivelul unui compromis pe termen scurt si, in general, se constata chiar o timida intoarcere la mentalitatile economiei de comanda.

Pentru a reda situatia exacta a datoriei externe a Romaniei la 30 iunie 1998, sa mentionam ca, din cele 8,24 miliarde de dolari US, 4,5 miliarde reprezinta datoria publica (din care peste 50 la suta sunt imprumuturi contractate cu organizatii financiare internationale), 1,2 mihiarde sunt emisiuni de obligatiuni, iar investitiile de portofoliu reprezinta doar 98,4 milioane de dolari US. Privind retrospectiv evolutia datoriei externe romanesti, observam ca intre anii 1995 si 1998 s-au inregistrat salturi spectaculoase in sensul cresterii acesteia de la 5,48 miliarde de dolari US in 1995, la 8,24 miliarde la 31 mai a.c. lata, asadar, o crestere de 50 la suta in circa 2 ani si jumatate ! Cresterea datoriei externe a fost favorizata si de accesul Romaniei pe pietele internationale de capital dupa 15 ani de absenta, moment in care ratingul de tara se afla la o cota buna, permitand contractarea de imprumuturi la dobanzi acceptabile. Din pacate, perioada de maturizare a creditelor primite este de trei ani, astfel ca, in ciuda cresterii sensibile a rezervei valutare a BNR (2,6163 miliarde de dolari US fata de doar 0,6585 miliarde in 1995 si 0,7485 miliarde in 1996), scadentele ce se apropie nu vor intarzia sa absoarba o buna parte din aceasta rezerva (in 1999 sunt scadente rambursari de 2,2 miliarde - datorie publica si public garantata - si 0,5 miliarde datorii private).

Situatii aberante se intalnesc in toate sectoarele in care Romania obisnuia sa fie vanzator si nu cumparator. Sa luam, de pilda, serviciile, respectiv turismul, cunoscand ca Romania era, cu ani in urma, o destinatie solicitata, mai ales pentru turistii cu venituri medii. In anul 1997, turismul a adus incasari de 526 de milioane de dolari US fata de un volum al platilor de 783 de milioane. Raspunsul la intrebarea "de ce asa ?" nu este prea greu de gasit. Reforma structurilor din reteaua de prestatii turistice nu s-a produs inca. Responsabilii cu reforma fie ca s-au a impins guvernul sa ia in studiu anumite masuri de circumstanta. Printre ele, una foarte controversata este taxa suplimentara de 3 la suta la importuri. Trei procente care, in final, ar putea fi chiar cinci. Si, aparent - dar numai aparent - paradoxal, aceasta taxa va avea un impact deosebit asupra... exporturilor, deoarece afecteaza preturile materiilor prime, materialelor si subansamblelor de completare din import, preturi care influenteaza nemijlocit preturile de productie si, bineinteles, de export ! Ca urmare, aceasta suprataxa va conduce la reducerea exportului si va afecta lichiditatile, contribuind direct la cresterea deficitului balantei comerciale, deficit care, dupa unele estimari, ar putea atinge, la finele anului, cifra de trei miliarde de dolari US. Cresterea cererii de dolari pentru acoperirea importurilor va avea ca efect cresterea cursului dolarului in raport cu moneda nationala. Intrucat interventia BANCII NATIONALE A ROMANIEI pentru calmarea acestui curs va provoca o diminuare a rezervelor valutare ale tarii, au inceput deja sa apara masuri din partea bancilor comerciale pentru redimensionarea dobanzilor acordate persoanelor fizice si juridice nebancare.

Aceste masuri s-au datorat in parte si BNR, care a creat o criza de lichiditate la bancile comerciale prin atragerea de depozite in lei, introducand masuri de "ieftinire a dolarului" si de "scumpire a leului". Astfel, dobanzile interbancare s-au dus spre100 la suta si chiar peste acest prag, cu riscul depasirii ratei lombarde de 95 la suta.

Din pacate, aceasta masura conjuncturala a condus la reticente din partea investitorilor, deoarece economia nu poate fi relansata cu "bani scumpi".

Scumpirea creditului bancar, ca urmare a cresterii dobanzilor, va afecta si finantele statului, deoarece deficitul bugetar va trebui finantat cu costuri foarte mari, intrucat solutia pietelor internationale de capital a devenit practic inaccesibila prin scaderea ratingului de credit al Romaniei.

Ca urmare a tendintei de crestere a deficitului balantei comerciale, la finele lunii septembrie, a impins datoria externa spre 2,9 miliarde de dolari US. Comisia economica a Senatului a propus acestei camere legislative sa ceara guvernului inghetarea plafonului de indatorare la nivelul actual, pe termen nelimitat. Initiativa Comisiei a avut in vedere si sumele sumele imprumutate pana acum de Romania au fost dirijate spre consum. Structura import care a crescut de la 5,3 miliarde dolari US in 1991 la 10,5 miliarde dolari US in 1997, evidenteaza tendinta pentru consum a fondurilor valutare.

Daca nu se iau masuri grabnice pentru reforme si privatizare, care sa duca la o crestere economica pe termen mediu si lung, vom asista la o degradare totala si ireversibila a economiei, cu perspectiva de intrare in incapacitate de plata, ceea ce ar insemna colapsul economiei romanesti.