TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 6, OCTOMRIE 1998

Pe Mihaela Enachescu n-am vazut-o decat in pragul unei usi, timp de cateva minute.

Deci, n-as putea spune cine, ce si cum este.

In schimb, am petrecut cateva ore bune in compania Donnei Ramos, mai bine zis, a romanului ei, “Templul dorintei”. Iar despre acest roman voi incerca sa va spun cate ceva.

In primul rand, atunci cand am privit pentru prima data coperta cartii mi-am amintit, brusc, de un roman al adolescentei mele, “Maria si marea”. Si mi-am spus “o fi vorba de o poveste de dragoste”.

Apoi am descoperit cele cateva cuvinte scrise de Alexandru Condeescu, directorul Muzeului Literaturii Romane din Bucuresti. Si iar mi-am spus: “Inca un roman despre emigratie..Sa-l citeasca mai bine cei de acasa, nu eu, care am trecut deja prin asta. La ce mi-ar folosi sa-mi incarc sufletul cu drama altuia?”

Si totusi citesc romanul. Sin u regret. Pentru ca este un roman care invita la reflectie.

Subiectul este, in aparenta, simplu- o tanara femeie care emigreaza in Olanda intampina numeroase obstacole in drumul ei spre adaptarea la noua conditie. Intalneste iubirea, isi incruciseaza destinul cu tot felul de oameni, mai buni sau mai rai, pentru ca in final sa-si gaseasca fericirea in bratele barbatului dorit.

Actiunea romanului se desfasoara intr-un ritm dynamic, intr-un permanent dialog al eroinei cu celelalte personaje. Exista un fel de interactiune de care are nevoie, pe care o asculta para, cu tot dinadinsul.

Eroina romanului este dotata cu o vie inteligenta, cu o personalitate puternica, sties a-si traiasca intens emotiile si sa trezeasca emotii si celor cu care vine in contact. Este o femeie pasionata si totusi lucida, nu-si pierde cumpatul nici in cele mai grave cazuri.

Iubirea tumultoasa pe care o poarta unui predicator este nu numai involburata, dureroasa, sfasietoare, ea este de fapt o cautare a adevarului, a absolutului. Este dorinta de inaltare spirituala.

Instinctiv, eriona vrea sa mearga pe acest drum. Drumul spre-asa cum l-as numi eu- Templul linistii.

 Intre cele doua temple, al linistii si al dorintei, este insa o cale lunga si grea, pe care ea o strabate pas cu pas.

Celelalte personaje ale romanului sunt construite tocmai ca prin experienta contactului cu ele, eroina sa poata avansa pe drumul ales. In general, relatiile ei cu oamenii din jur sunt calde, prietenoase.

Mica comunitate in care traieste ii ofera cu generozitate un sprijin pretios- nu numai material ci- ceea ce este foarte important- un sprijin moral.

Este adevarat, nu toate relatiile ei sunt armonioase, ba, unele sunt chiar dificile, tensionate.

Dialogul cu aceste personaje, nu face insa decat sa imbogateasca paleta experientelor initiatice ale eroinei.

Fara toate aceste experiente, fara aceasta initiere, eroina n-ar fi capabila sa-si gaseasca drumul spre implinire.

Dupa umila mea parere, romanul prezinta unele stangacii, unele naivitati, dar poate tocmai in aceasta gasim marele farmec.

Pentru ca toate imperfectiunile lui au insemnat, pentru mine, sinceritate.

Iar cand cineva ti se destainuie cu sinceritate, inseamna ca are incredere in tine.

Da, cred ca Donna Ramos are incredere in oameni.