TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 4, iulie - august 1998

Cata dreptate avea poetul Lucian Blaga spunand aceste cuvinte. Reamintindu-mi-le, ele mi-au evocat intreaga poezie a satului romanesc.

Daca incerc o redare a acestui mirific univers, este pentru a-l improspata in memoria celor care l-au trait, candva, si pentru a-l prezenta celor carora anii comunismului, ani de criminala mutilare a sufletului, i-au lipsit de aceasta minunata comoara.

Spiritualitatea neamului nostru, nascut crestin, nu putea sa se dezvolte decat sub influenta valorilor morale ale crestinismului, generatoare de traditii statornice ce si-au gasit leagan la sat.

In asezarile risipite de-a lungul vailor , sau pitite sub poala dealurilor, ori a muntilor, s-au stabilit si s-au dezvoltat, de-a lungul anilor, temeinice valori morale si crestine.

Pentru taranul roman codrul, izvorul, luna, soarele au fost socotite daruri divine, care au miscat sufletul lui sensibil, facandu-l sa devina poet, creator de arta intruchipata in impresionante scoarte, stergare, ii, piese de ceramica ori minunate icoane pe sticla, troite sau sculpturi in lemn.

Respectul a fost o valoare morala statornica in satul romanesc, rasfrangandu-se si asupra obiceiurilor. Cine a avut o bunica la sat nu poate uita religiozitatea cu care facea semnul crucii pe painea proaspat scoasa din cuptor, sau faptul ca primele roade ale pomilor sau gradinilor erau oferite de sufletul mortilor, trecatorilor ori strainilor.

HORA !..Cine poate uita acest obicei romanesc ? prilej de destindere demna, de discutii serioase pentru cei varstnici, de intalnire pentru cei tineri ori de etalare a minunatiilor cusute pe costumele fetelor de mainile lor harnice.

Alaturi, batranii, atenti la comportarea tinerilor, tin sfat in fata unei ulcele cu vin.

Dar satul romanesc isi etaleaza intreaga bogatie de valori morale abia in preajma sarbatorilor religioase. Craciunul, inceput odata cu venirea preotului cu icoana, continuat cu colindele copiilor.

Toate aceste obiceiuri, ca si multe altele, au fost liantul care a sustinut neamul nostru de-a lungul vicisitudinilor ce s-au abatut asupra sa. Respectarea lor a fost posibila, in primul rand, datorita sufletului taranului nostru credincios, cinstit, bun, ospitalier si respectuos. El a fost si este cel in casa caruia calatorul sau nevoiasul au gasit adapost. La masa lui, oricat de saraca, intotdeauna a existat un blid de mancare pentru cel ce-i batea la usa.

Acestea sunt valori ce trebuie sa le amintim copiilor nostri azi si sa facem din ele liantul care sa ne tina aproape de spiritualitatea romaneasca, de plaiul nostru natal, pe noi, cei pe care soarta ne-a risipit pe meleaguri atat de indepartate.