In mod cert este un roman.
Prin urmare, incerc sa-i iau un interviu. Dupa lungi negocieri, purtate telefonic, cu o foarte amabila receptionista, obtin mult dorita intalnire.
In ziua si la ora fixata ma prezint la clinica. Sunt invitata sa astept - domnul Michel Pop este in operatie. Cuminte, ma asez intr-un fotoliu comod si incep sa explorez vizual locul. Este elegant, sobru, iar atmosfera este linistita, totul parca iti da siguranta. Din cand in cand, vad infirmiere care traverseaza holul. Arata impecabil, in uniformele lor turcoaz.
Un lucru pare straniu. Contuarul receptiei este legat de un
fel de perete care, ca un paravan, imparte incaperea in doua spatii complet
diferite. In fata, la intrare, spatiul este luminat difuz de lampi ce arunca
raze discrete, aproape galbui, iar in spate, o imensa fereastra lasa soarele
sa patrunda, cu toata stralucirea lui. In fata - cateva mobile alese de un
artist cu gusturi aristocratice, in spate - o superba panorama a Montreal-ului.
Oare ce inseamna acest dualism? Simbolizeaza, cumva, trecerea de la
semiobscuritate ls lumina, a celor ce vin aici sa-si regaseasca vederea?
Tocmai cand incercam sa descoper misterul, iata-l pe domnul doctor Michel Pop. Imi intinde o mana puternica, mare. Este un barbat inalt, voinic, cu trasaturi regulate. Este masiv, dar fara sa para greoi.
Ma invita sa vizitez clinica - tot felul de laboratoare, sali de operatie, sali "pre" si "post" operatorii. Peste tot, aparatura sofisticata, ordinatoare, personal medical, pacienti...
Il intreb daca vine multa lume la clinica sa, si-mi arata,
intr-o incapere, cateva imense rafturi culisante, cu mii de dosare :
"Iata dosarele pacientilor mei. Nu le stiu numarul. Sunt cateva mii. Dar
nu asta e important, ci multumirea lor. Am facut un studiu in acest sens
impreuna cu Universitatea Montreal. Rata de satisfactie este de aproape
100%, iar tratamentele aplicate si chirurgiile au o reusita deplina in
proportie de 95% din total. E ceva ! De altfel, nu pot spune ca am avut
cazuri de esec complet, pentru ca si cele mai dificile situatii s-au putut
rezolva dupa 2-3 operatii".
Doctorul Michel Pop este unul dintre cei mai reputati
oftalmologi canadieni, iar metodele pe care le utilizeaza in tratamentul
diferitelor boli de ochi, cum ar fi astigmatismul, hipermetropia, miopia,
cataracta sunt o tehnica de avangarda nu numai in Canada, ci in lume. Aceste
metode au la baza utilizarea laser-ului si s-au practicat pentru prima oara
in Germania, in 1989. Michel Pop este cel care le-a introdus in Canada in
1991.
Este un pionier in materie. Foloseste aparatura ultramoderna, pentru ca se
intereseaza, in mod constant, de tot ce apare nou si fiabil.
Personalul clinicilor sale din Montreal si din Hull are o inalta calificare
profesionala, pe care si-o desavarseste fara incetare:
"Au, cu totii, calitati exceptionale, dar adevarata lor scoala este aici,
in clinica. Aici invata sa fie cei mai buni."
Ii cer detalii privind operatiile si tratamentele pentru
ca am senzatia ca nu oricine isi permite sa apeleze la serviciile sale.
Imi raspunde razand: "Noi, inaccesibili? Nici pe departe! Oricine poate
veni aici, cu toata increderea. Preturile pe care le practicam nu sunt chiar
asa de mari, mai ales deca le comparam cu cheltuielile".
Simt ca doctorul Pop vorbeste cu multa pasiune despre munca sa, asa ca incerc sa aflu de la el cum si-a inceput cariera. Aflu, deci, ca si-a inceput studiile la Universitatea de Sherbrooke, nu pentru ca i-ar fi placut medicina, ci pentru ca, la vremea respectiva, tot mai multi tineri se indreptau spre acest domeniu. Pasiunea sa era fizica, iar intr-o buna zi, intrand in laboratorul de fizica al facultatii si ramane inmarmurit in fata aparatelor pe care le vedea. Asa s-a declansat pasiunea pentru oftalmologie.
Imi spune: "Tot timpul sunt preocupat de meseria mea. Ma gandesc la noi tehnici operatorii, la noi tratamente, la o noua aparatura. Oftalmologia a evolut enorm in ultima vreme si inca va evolua. Tinerii de azi vor face minuni. Nu peste mult timp, nimeni nu va mai purta lentile de contact sau ochelari. Totul se va aranja".
Il
intreb care este secretul pastrarii unei bune vederi.
"Ei bine, nimic mai simplu, decat sa avem o alimentatie echilibrata si
... bucuria de a trai!"
Imi vorbeste cu insufletire: "Oftalmologia nu este singurul lucru care imi aduce bucurii. Am o familie in sanul careia sunt fericit. Sotia mea, Danielle, care a urmat studii in Belle-Arte, este cea care se ocupa de tot ceea ce este marketing in clinica. Tot ea se ocupa cu dotarea clinicii. Avem impreuna doua fete, cea mare, Sabrina, are 21 de ani si este studenta la HEC, cea mica, Corina, este eleva la Colegiul Brebeuf. Petrecem impreuna clipe minunate, mai ales cand mergem la ferma noastra de langa Bromont".
Profit de un moment de tacere care s-a asternut pentru o clipa si atac
direct: "Parintii dumneavoastra erau singura legatura cu tot ce inseamna
romanesc. Se spune ca refuzati orice contact cu romanii. E-adevarat?"
"Nu, deloc! Eu am fost nascut in Franta, de unde parintii mei au emigrat in
Canada, in 1951, Am fost crescut intr-un mediu romanesc, printre romani.
Comunitatea nostra era, in acele timpuri, ca o familie. Prietenii tatei -
domnii Sultana, Stanciu, Fonta si Taranu - erau cu totii ca niste rude, iar
noi, copiii, eram ca niste frati. Am copilarit impreuna. Cu timpul, insa, am
crescut si ne-am imprastiat care incotro... Am plecat la studii, ne-am
fondat familii ... Sunt foarte multi ani de cand nu ne-am mai intalnit cu
cei cu care am copilarit. Nu ne-am ferit de nimeni, dar asa a fost sa fie...
Am fost in Romania. O singura data, in 1981, am vizitat tara impreuna cu
toata familia - parintii, sotia, copiii. Am cunoscut in Ardeal, locurile
natale ale tatalui meu. Peste tot am intalnit oameni care ne-au intampinat
cu caldura, cu dragoste. Am vizitat cimitirele in care odihnesc mosii si
stramosii parintilor mei. Dar ei, acesti mosi si stramosi, erau si ai mei.
Acolo am simtit asta. Credeti-ma, am simtit - pentru prima data in viata -
ca mi-am regasit radacinile".
Il intreb ce
planuri de viitor are. Raspunde rapid: "Cariera mea este importanta. Deci
voi continua sa muncesc. Ma voi bucura, in continuare, de viata.
Da, am multe de facut, dar in primul rand, voi face totul ca sa ma
autodepasesc!"
