TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 4, iulie - august 1998

In urma cu cateva saptamani, cu ocazia prezentarii scrisorilor de acreditare de catre noul ambasador al Romaniei, Gabriel Gafita, Guvernatorului general al Canadei, Romeo LeBlanc, acesta din urma spunea, adresandu-se canadienilor de origine romana ce asistau, ca fiind buni romani si pastrand legaturile cu tara de origine, vr fi si buni cetateni canadieni...

Cuvintele sale aveau o semnificatie deosebita pentru mine. Nimeni nu stimeaza pe cei care-si reneaga originile. Nu sunt popoare bune si popoare rele. Nu noi ne alegem timpul si locul unde ne nastem. Origininea este un dat de care putem sa fim mandri, sau sa ne rusinam. Cei mandri infrunta viata cu vicisitudinile ei. Cei carora le este rusine au o criza de identitate, nu se regasesc in forul lor interior. Ei se strecoara prin viata.

Generatia de romani sositi in jurul anilor ' 50, educata in spiritul de mandrie nationala a Romaniei Mari, de dinaintea celui de al II-lea Razboi mondial, a cautat sa-si afirme existenta. A construit biserici, a creat societati si si-a revendicat dreptul de afirmare a originii.
Din aceasta generatie darza s-au remarcat in mod deosebit, prin contributia si afirmarea unei comunitati romanesti, vatra de intalnire si suport moral pentru cei veniti intr-o lume noua si necunoscuta, oameni ca Nicolae Pora, dr. Jean Taranu, Joseph Bota, pr. Petre Popescu, Gheorghe Stanciu, P. Sultana. Dar nu numai ei.

Dr. Jean Taranu, impreuna cu unii dintre acesti adevarati pionieri, a pus bazele Federatiei Asociatiilor Romanesti din Canada, in urma cu 26 de ani. Prin acest organism pan-canadian, ei au creat premizele coeziunii imigratiei romanesti in aceasta tara. Au creat un for de la inaltimea caruia putem, astazi, purta mesajele guvernelor de la Ottawa si de la Bucuresti.
De la inaltimea acestui for, ei si-au exprimat conceptia si viziunea sociala, au facut cunoscuta lumii adevarata fata a regimului comunist din Romania, pe care l-au combatut cu tenacitate, dar au si intretinut constiinta apartenentei la neamul romanesc in pofida dictaturii de la Bucuresti.

Noi, generatiile sosite mai tarziu, cei nascuti in Romania supusa bolsevismului, crescuti in minciuna si in lipsa de credinta, am purtat si purtam, inca, spaima in sufletele noastre.

Este adevarat : avem specialisti de mare avergura, oameni de cultura, personalitati marcante care fac cinste Canadei. Dar ramane, inca, incomplet indeplinita, misiunea de a ne implica pe plan social, de a abandona atitudinea pasiva, de a ne dezbara de indiferenta la triumful raului. Si de a nu ne mai lasa reprezentati de cei ce nu ne reprezinta cu adevarat.

Nu pot creste copaci falnici fara radacini profunde. Copiii nostri isi cauta radacinile. Noi, ceilalti, stim unde se afla ele.

Ce asteptam pentru a le dezvalui tinerelor vlastare ale comunitatii noastre ?