Metcalfe, Ontario. O mica localitate situata la nici 20 km sud de Ottawa. Daca vreti, un satuc, ca multe altele. Il traversez in viteza automobilului, cu gandul la cel ce urmeaza sa-l intalnesc - Nicolae Pora, marele patron de la Champignon Continental Mushroom.
Ctitorul unei uriase
companii, una din primele 50, ca importanta, in Canada. Cel care produce
anual mii de tone de ciuperci pentru piata nord-americana. Cel care este
premiat, onorat, adulat si curtat de alti oameni de afaceri, de politicieni,
de cercuri universitare, de mass-media. Cel care, cum scria Guvernatorul
general al Canadei, Romeo Leblanc in avant-propoul sau la cartea "Canada
- une celebration de notre heritage", face parte din constructorii
acestei tari.
S-au scris multe despre Nicolae Pora incat, pasind spre impozanta cladire a
birourilor companiei, ma gandesc nelinistita:
- Oare ce-as putea scrie eu?
N-am timp sa-mi rumeg nelinistea pentru ca, iata-l, imi
vine in intampinare.
La o prima privire, am ciudata impresie ca ma aflu in fata comadantului
Jacques Yves Cousteau - aceeasi siluieta inalta, uscativa, dreapta, aceeasi
figura osoasa, prelunga, cu barbia impungand voluntar, cu spancene dese ce
umbresc ochii patrunzatori, cu o frunte inalta si nobila, incoronata de
parul nins.
Fara prea multe fasoane, ma invita sa vizitam fabrica. Pe tot parcursul vizitei imi da explicatii, folosind un limbaj simplu, dar rostit cu mandrie. Mandria lui e pe deplin indreptatita !
Infiintata in 1972, fabrica are in prezent o cifra de
afaceri de peste 14 milioane de dolari si foloseste mana de lucru a peste
250 salariati permanenti si a catorva zeci de muncitori temporari. Zilnic se
produc in jur de 15 tone de ciuperci, ceea ce acopera o buna parte din piata
ontariana si cea quebecoaza.
Domeniul fermei pe care este amplasata imensa fabrica se intinde pe 500 de
pogoane. Inalta tehnologie folosita a reprezentat o investitie de multe
milioane de dolari, asa cum alte milioane se investesc, in mod curent,
pentru promovarea firmei pe plan national si international.
Fabrica intretine relatii comerciale si stiintifice cu mai multe state de pe
continentul american, dar si cu tari europene.
In 25 de ani de activitate productia a crescut cu 148%
!... Informatiile primite, sarabanda cifrelor, utilajele uriase, zgomotul
motoarelor puternice, muntii de compost, sutele de paturi cu ciuperci ...
milioane si milioane de palariute albe, catifelate, rasarite delicat din
savante amestecuri de pamant cu miros de reavan... Totul ma ameteste !
Parca ghicindu-ma, domnul Pora ma invita: "Acum, ca ati vizitat fabrica,
sa mergem sa stam de vorba in birou"
Galant, imi cere permisiunea sa fumeze, apoi incepe domol
sa-mi povesteasca Odiseea ctitoriei lui.
Totul a inceput in 1950 cand, dupa cativa ani de exil petrecuti prin Europa,
ajunge in Canada. Transilvanean din zona Sighisoarei, a facut studii la
Politehnica in chimie industriala. Inca de foarte tanar, vorbea mai multe
limbi. Avand deja o oarecare experienta in domeniul cresterii ciupercilor,
gaseste cu usurinta de lucru la o ferma in Ontario, iar, mai apoi, lucreaza
la alte doua ferme in Quebec.
In 1958 revine in Ontario si accepta oferta firmei Dominion Mushroom, de a
ocupa postul de director al fermei de ciuperci in Pickering. Lucreaza aici
timp de 15 ani, in care dezvolta spectaculos productia, dar construirea unui
aeroport face ca domeniul Pickering sa fie expropiat.
Constient de potentialul sau, de forta si tenacitatea de
care este capabil sa munceasca, Nicolae Pora decide sa-si construiasca
propria fabrica, pe propria ferma. Cauta si alege cu multa grija un teren in
apropiere de Ottawa, dar nu departe de Montreal - oras ce poate deveni o
puternica piata de desfacere.
Inceputurile sunt modeste, dar in fiecare an fabrica s-a marit, productia a
crescut.
Nicolae Pora munceste cu indarjire, cu determinare, impunandu-si o exemplara
disciplina. Este un om cu o puternica constiinta a datoriei, pe care si-o
implineste, indiferent de efortul depus.
Isi iubeste familia si pe toti ai sai, iar familia il sustine si il respecta.
Sotia si copiii i-au fost fideli tovarasi de drum. Azi, la cei 82 de ani ai
sai, desi inca plin de energie, Nicolae Pora a predat conducerea companiei
noii generatii. Ginerele sau este noul director general, iar fiul sau -
Praslea - este director de productie.
Desi afirma ca este un tehnocrat si nu un filozof, Nicolae
Pora imi spune, intelept :
- Nu m-am bagat intre ciuperci ca sa miros a gunoi, ci ca sa fiu cel mai
bun in meseria mea ... Din groapa in groapa, nimeni nu te respecta si, in
primul rand, familia!
Dar familia inseamna toti lucratorii lui, toti acei oameni, sute, care
muncesc cu daruire.
Nu, nu simt lauda retorica in cuvintele lui Nicolae Pora,
cand imi spune:
- Multumirea mea este legata de multumirea oamenilor mei. Ei trebuie sa
munceasca cu placere si trebuie sa fie rasplatiti pe masura eforturilor lor.
Inca din anii ' 80, cei ce lucreaza la Continental Mushroom - majoritatea lucratorilor locuitori din orasele si satele invecinate - beneficiaza de transport zilnic gratuit. Prezenta autobuzelor galbene si verzi "ale ciupercariei" este familiara tuturor in regiune.
In timp ce vizitam fabrica, am auzit vorbindu-se mai multe
limbi. Deci muncitorii sunt, in mare parte, imigranti veniti din toate
colturile lumii. Intreb daca sunt angajati pentru ca reprezinta o mana
ieftina de lucru, dar mi se raspunde ca interesul este sa fie ajutati in
drumul lor de adaptare la o viata noua.
Privesc piezis, a neincredere si cer explicatii.
Surprind usorul zambet si ascult atenta raspunsul:
- Cand ajung aici, multi imigranti nu cunosc limba, nu stiu aproape nimic
despre Canada. Ei insa vor sa munceasca, trebuie sa-si intretina familia,
copiii... Eu ii angajez. Toti beneficiaza de protectii sociale, toti,
inclusiv familiile lor au asigurari medicale. In privinta salariilor, cei ce
muncesc bine ajung la 600 dolari pe saptamana, iar cei foarte buni sunt
premiati cu sume suplimentare. Pentru toti cei care au nevoie, am infiintat,
de mai multi ani, cursuri de invatare a limbii engleze. Toate au loc in
timpul orelor de program, iar cei care participa la ele sunt platiti
integral, fara nici o penalizare. Nu este nici o filozofie in asta !
Succesele lor, ale muncitorilor, sunt si succesele firmei.
E adevarat, evolutia oamenilor mei inseamna salarii mai mari, drepturi
sociale tot mai multe, dar, daca muncesc mai bine, creste si productia.
Creste productia, facem mai multi bani. De-aia fabrica merge bine, ca ne
bazam pe fortele noastre.
Da, om mandru, domnul Nicolae Pora !
Incerc, ipocrita, marea cu degetul si caut sa aflu daca in spatele acestei
mandrii nu se afla, cumva, un strop de trufie, de inganfare, o unda de
vanitate. Deci, ii spun, in termeni elogiosi, ca este renumit ca un om care
a ajutat mult comunitatea romaneasca din Canada, ca se stie ca a facut si
continua sa faca importante donatii unor organisme comunitare, unor biserici,
unor publicatii, unor persoane particulare, ca acorda burse de studii mai
multor tineri ... Toate acestea inseamna, anual, mii, zeci de mii de dolari...
- De ce? pun eu intrebarea.
Da din mana, a lehamite, si-mi raspunde :
- Nu ma preamariti ! Nu-mi place sa fiu preamarit ! De mic copil, am invatat
de la mosul, bunicul meu, ca in viata ne gasim fericirea facandu-i pe altii
fericiti. Eu sunt un om simplu, fiu de tarani, asa ca filozofia mea este si
ea simpla. Cred ca important este sa nu fim negativisti, iar in viata, in
tot raul sa vedem un bine. De asta, cand am ocazia, imi impart energia,
timpul si banii, cu ceilalti. Singur, nu te poti bucura de nimic. Vedeti,
noi am plecat de-acasa, ne-am rupt de radacinile noastre, asa ca trebuie sa
crestem noi radacini, aici, unde ne-am asezat. Asta e ! Trebuie sa invatam
unii de la altii sa fim buni. Si mai ales sa nu uitam ca suntem romani.
Imi ridic privirea si abia acum inteleg de ce domnul Nicolae Pora si-a fisat, deasupra biroului, deviza:
People who fail do so because they won't take the trouble to succed!
