TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 3, iunie 1998

Regele Mihai I al Romaniei si sotia sa, Anna de Bourbon-Parme, au sarbatorit 50 de ani de la ceremonia in cadrul careia arhiepiscopul primat, de atunci, al Greciei, Damaskinos, i-a unit pe viata la palatul regal de la Atena, nasi fiind suveranul Greciei, regele Paul si regina Frederika.

Intre timp, printr-o lovitura de stat savarsita, in aprilie 1967, de un complot "al coloneilor", Grecia a devenit, de voie-de nevoie, republica.
Romania trecuse, la finele anului 1947, printr-un proces asemanator, dar sub senilele inevitabilei ocupatii sovietice si cu complicitatea sefilor comunisti promovati de acestia.
De ce "ineviabila"?
Intrebati-i pe americani si pe britanici, care au dat, pur si simplu, Romania a patra forta antihitlerista (dupa 23 august 1944), imediat in urma Rusiei, Statelor Unite si a Marii Britanii, in aceasta ierarhie, sub mana lui Stalin. Dar sa lasam aceasta discutie pe alta data.

Urmas al unor mari suverani - mari nu in teritorii, ci in faptele pentru tara si pentru poporul peste care au domnit -, pecum regele Carol I cel Intelept, regele Ferdinand I cel Loial, regele Mihai I a servit si el Romania in masura in care varsta frageda la care a fost nevoit sa ia hotariri cruciale, precum si vicisitudinile istoriei i-au permis acest lucru.
Ajuns pe tronul Romaniei la numai cinci ani, varsta la care alti copii nici nu stiu sa citeasca, urmare a capriciilor unui tata prea zburdalnic pentru o coroana de prestigiu ca cea a Romaniei in Europa. Indeprtat de pe tron, la opt ani, tot de acelasi tata aventuros, printr-un simplu body-check. Readus pe tron, printr-o adevarata lovitura de stat, de catre un general patriot, dar naiv in politica si sclav al sentimentului de onoare personala in detrimentul tarii pe care a crezut ca o slujeste.
Indepartat din nou, la 30 decembrie 1947, de uneltele aceluiasi Stalin care il decorase pentru actul de la 23 august 1944, cu Ordinul Victoriei (ce nu a stralucit decat pe inca altre trei piepturi : al generalului Eisenhower, al presedintelui Truman si al generalului de Gaulle). Detronat de data aceasta, printr-o abdicare silita, impisa sub amenintarea cu "o baie de sange" in Romania.

Pus in situatia de a-si intretine singur familia, din munca proprie - el, care fusese crescut si educat sa domneasca peste o tara ca o floare, cum era Romania anilor ' 30 -, nu numai ca nu a ezitat s-o faca, dar a stiut si sa puna coroana intre sine si cei din jur.

Scriitorul francez Guy des Cars povesteste ca, pe vremea cand regele Mihai era pilot de incercare la aeroportul Cointrin al Genevei, un angajat al aeroportului nu-l scotea din "Monsieur le roi" sau din "Monseigneur". Intr-o zi, cand acest angajat, vrand sa se instaleze la barul aeroportului, si-a cam imbrancit vecinul ce statea cu spatele, i-a spus : "Scuzati-ma, domnule !"
La care vecinul, care nu era altul decat regele Mihai, i-a raspuns surazand : "Bravo ! In sfarsit, stiti cum trebuie sa-mi vorbiti !"

Destinul care l-a despartit de tronul Romaniei, i-a daruit, in schimb, o minunata tovarasa de viata, daca ne putem permite asemenea judecati. Anne de Bourbon-Parme i-a fost intotdeauna alaturi in lupta cu viata, dovedind acelasi curaj ca pe vremea cand, intrata ca voluntarain grupul de infirmiere si ambulantiere Les Rochambeaux, in timpul cel de al doilea Razboi mondial, s-a remarcat pe frontul din Africa de Nord, transportand ranitii din linia intai sub focul artileriei inamice. Din acest punct de vedere, s-ar putea spune despre consoarta regelui Mihai ca, la randul sau, a continuat traditia celor doua regine - "mame ale ranitilor": regina Elisabeta in Razboiul pentru independenta si regina Maria in primul Razboi mondial.

Cei 50 de ani de casatorie le-au adus multe - si mai bune, si mai putin bune - celor doi soti. Le-au adus patru fete, ba chiar si un nepot, pe printul Nicolae. Ultimii ani le-au prilejuit reintalnirea regelui Mihai I cu romanii, la ei acasa, in Romania. Un singur lucru le-a refuzat soarta : un urmas care sa continue dinastia, in asteptarea unei cotituri in istoria Romaniei.

Si aici se ridica o intrebare : M.S. Regele Mihai I a hotarit sa o investeasca pe prima sa nascuta, principesa Margareta, cu prerogativele sale. Dar nu s-a opus ca fiica sa sa ia in casatorie un roman, actorul Radu Duda. Nu punem acum in discutie calitatea acestei insotiri si nici nu dam curs vorbelor care circula, mai ales in presa de scandal.
Problema este ca, atat Suveranul cat si adeptii sai (de fapt ai monarhiei din Romania) sustin validitatea Constitutiei din 1923, care nu a fost niciodata abolita prin procedura legala, ci doar prin forta armelor straine si prin tactica faptului implinit.
Ori aceasta Constitutie prevede ca, in materie de succesiune la tron, aplicarea "legii salice". Atata timp cat aceasta Constitutie nu a fost modificata prin procedee legale - si nici n-ar putea fi repusa in drepturi - trecerea prerogativelor regelui Mihai asupra principesei Margareta este oricand expusa atacurilor si contestatiilor, atat pentru ca este urmasa de sex femeiesc, ceea ce contravine "legii salice", cat si pentru faptul ca este casatorita cu un roman, situatie in care aplicand Constitutia din 1923 si Statutul Casei Regale a Romaniei, principesa Margareta pierde fie orice drept la tron, fie accepta ca a contractat o casatorie nula de drept.

Iata un "imbroglio" cu nimic mai prejos decat cel imaginat de Mark Twain in schita sa "Poveste medievala", care - se putea? - isi plaseaza actiunea in Germania, adica acolo de unde, prin bunicul sau, se trage si regele Mihai I.

Ceea ce trebuie subliniat, insa, la acest jubileu, este mai ales faptul ca regele Mihai I si predecesorii sai au faurit cu adevarat istorie pentru Romania, fara "comunismul - visul de aur al omenirii", fara "noi culmi de civilizatie", si fara nici un fel de "democratie originala".

Iar acest lucru ar trebui sa-l recunoasca pana si cel mai inversunat "republican" de pe Dambovita, fie el presedinte, senator sau activist de partid.