Mi se pare firesc ca tonul
ziarelor din tara sa fie violent. O jumatate de veac, poporul roman nu s-a
putut exprima. S-au adunat ura, suferinta, dorintele neexperimentate...
Agresivitatea este semnul neputintei, al frustrarii.
Cei care scriu in Romania si au constiinta responsabilitatii cuvantului sunt
nelinistiti cu privire la prezentul si viitorul natiunii. Ei simt neputinta
si frustrarea in fata coruptiei care invaluie totul.
Cuvantul presei a scos, dupa 1990, si continua sa scoata la iveala adevarul despre cei care cauta sa domine Romania din umbra spre a-si satisface propriile lor interese. Clica "marilor inginerii financiare" aparuti peste noapte. "Magnati" doldora de milioane de dolari mustind inca de sangele poporului in suferinta.
Iubiti-va presa si ocrotiti-o, dragi confrati romani, ea este ochiul de veghe al natiunii. Libertatea presei este una din garantiile democratiei. Repudiati presa pusa in slujba celor care vor sa va ingenungheze si sa va invrajbeasca.
Adevarat: cuvantul nostru, al "celor de peste Ocean", este mai calm. Traim intr-o lume asezata, cu problemele sale interne, insa fara convulsiuni majore.
Dar iata ca, nu de mult, intr-o sala ticsita de lume a
Centrului Sheraton din Montreal, unde comunitatea romaneasca era viguros
reprezentata, de la personalitati de seama, remarcabile prin modestie, pana
la cartofori si oportunisti impaunati, presedintele Romaniei, Emil
Constantinescu, ne-a vorbit cu demnitate si caldura.
Multi dintre noi incercau un sentiment de mandrie. Auzeam pentru prima data
vorbele unui adevarat intelectual aflat in fruntea Romaniei prin vointa
populara. Singurul intr-o jumatate de veac... Multi erau dornici sa deschida
un dialog cu presedintele, sa-i puna intrebari, sa-i ofere o floare, o
carte...
Au fost, insa, unii mai zdraveni in coate care si-au croit drum spre seful
statului roman si au inceput o serie de "discursuri".
Unul dintre ei spunea: "In numele comunitatii evreiesti si neevreiesti..."
(omul, roman-sadea si de nimeni imputernicit sa vorbeasca, poate doar de
sine insusi si de propria familie) "lasati-ma sa va vorbesc in limba
engleza, pentru ca suntem in Canada..." (in sala fiind toti vorbitori de
limba romana)...
Timp in care un alt "personaj", care pusese mana pe microfon, tipa: "Domnule
presedinte, as vrea sa va intreb... (presedintele fiind in acel moment
ocupat sa-i raspunda celui dintai) "domnule presedinte (ton ridicat
si plin de iritare) raspundeti-mi, pentru ca am microfonul in mana..."
Un aer de jena, penibil, s-a lasat asupra salii. Vorbitorii nostrii triumfau in ridicol. Noroc de bunul simt si de prezenta de spirit ale presedintelui Constantinescu, care au salvat situatia.
Sper ca, atunci, cei prezenti au inteles ca ar trebui - si
de ce ar trebui - sa avem, pe viitor, in randurile noastre, oameni capabili
si respectabili care sa se implice cu simtul raspunderii in organizarea
sociala a comunitatii. Oameni care sa fie exemple de integreare in
societatea de adoptie.
Oameni de fapte si nu de vorbe in vant.
