TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 2, mai 1998

Poate ca doamna Riga are dreptate. Politica liberala din Romania de azi este, se pare, doar o interminabila intriga in lupta pentru putere. Nu mai are flacara de odinioara. Idealurile s-au spulberat, ori au fost inecate in interese personale, sau, cine stie, poate ca flacara a apartinut numai unui grup de oameni, care a sperat sa elibereze tara de sub bocancul comunist.

Desi este "scumpa" la vorba, si nu-i place sa insiste asupra ei insasi, mai ales cand este vorba de trecutul ei, incerc sa aflu cate ceva din viata acestei Doamne (da, doamna cu D mare, in intelesul cel mai nobil al cuvantului !).Cuvintele ei, aproape ca ma dezarmeaza. Incepe prin a-mi spune cu simplitate: "N-am facut nimic deosebit. Sunt doar in om care a crezut toata viata in ceva, care a luptat pentru acest crez, dar am considerat, tot timpul, ca mi-am facut doar datoria mea de om. Am intrat la liberali sub conducerea lui Dinu Bratianu, in acelasi timp cu alti tineri care, ca si mine, visau la o Romanie democratica".
Multi fosti colegi si prieteni au disparut de-a lungul timpului. Ultimul mare disparut, pe care doamna Laura Riga il plange, este Constantin Mares: "Am pierdut un mare prieten, a pierit un mare om".

A fost arestata pentru prima data, impreuna cu alte sute de tineri, de catre comunisti care vroiau astfel sa-l santajeze pe Regele Mihai sa semneze abdicarea. Atunci a indurat primele batai, primele torturi.
Mai tarziu, in 1956, cand "vanatoarea de vrajitoare" era in toi, a fost din nou arestata. Timp de 12 ani a fost azvarlita prin toate inchisorile din Romania. "Ma bateau, de ma snopeau. Zilnic. Mi-au rupt toti dintii, mi-au frant toate oasele. Numai ura m-a facut sa rezist".
Am intrebat-o ce acuzatii i s-au adus cand a fost arestata. Raspunsul a venit sarcastic, sacadat: "Am fost arestata pentru ca am luptat impotriva ordinii sociale instituite de clasa muncitoare. Asta mi se spunea tot timpul, cand eram anchetata in pivnitele ministerului de interne".

A fost eliberata din inchisoare in 1968, anul in care Ceausescu incerca cu disperare sa-si faureasca o imagine aurita in lume. Si a reusit, intr-o oarecare masura. Eliberarea unor detinuti politici a fost o buna strategie pentru el - a orbit Occidentul.
Dupa eliberare, doamna Riga n-a avut decat un singur gand - sa ingroape trecutul, cu toate fantomele lui, sa inchida portile suferintei. Iar daca in tara ei nu putea gasi libertatea si democratie, sa plece in lume, in cautarea lor. Ceea ce a si facut.
Primii ani dupa iesirea din inchisoare, munceste pe ici, pe colo, pentru a supravietui. In 1984, fiind regizoare la teatrul "Ion Creanga" din Bucuresti, profita de un turneu in Germania occidentala si ramane acolo. Fara mustrari de constiinta. Fara nici un regret. Ramene timp de 9 luni, dupa care emigreaza in Canada, unde spera sa gaseasca adevarata democratie. Care-i primul lucru pe care-l face, o data "debarcata" pe teritoriul canadian? Se duce direct la un sediu al Partidului Liberal si cere sa fie inscrisa imediat: "Sa astept? Ce sa mai astept? Sunt liberala convinsa de peste 25 de ani. Astept de atata amar de vreme!"

Am intrebat-o pe doamna Riga daca s-a implicat in viata comunitatii romane din Montreal si mi-a raspuns plina de sila: "Nu, comunistii au mana lunga... I-am intalnit si aici. Eu nu am ce cauta printre ei".
Si totusi... Multi dintre noi stim ca a facut unele incercari pentru a "trezi" pe romani. A animat, pentru o perioada, emisiunea de radio "Ora romaneasca", a fost presedinta sectiei canadiene a Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi, latura condusa de Ion Ratiu, la Londra (cealalta latura era condusa din Paris de Doru Novacovici, n.red.) - nici nu a vrut sa-si aminteasca de toate acestea; toate au fost deceptii.
Si a mai facut ceva. A strans zeci de romani in fata Parlamentului din Ottawa si i-a condus pana la Ambasada Romaniei unde au manifestat contra puterii comuniste de la Bucuresti.

Cu ocazia vizitei sale in Canada, M.S. Regele Mihai a avut o lunga convorbire, partculara, cu doamna Laura Riga. Am intrebat-o, plina de curiozitate, ce au discutat. Mi-a zambit ingaduitor si mi-a raspuns: "Sunt lucruri despre care nu pot si nu vreau sa vorbesc. Un singur lucru pot sa spun, anume ca sunt profund monarhista, iar convorbirea cu Majestatea Sa, care ma cunoaste de multa vreme, a avut un fericit ecou in inima mea. Da, a fost unul din momentele fericite ale vietii mele!"

Evrika! A venit momentul sa trec la atac! Am inceput sa vorbesc cu indrazneala, desi inima imi era cat un purice: "Doamna Riga, toata lumea va considera o femeie dura, puternica, uneori chiar rigida, temuta pentru adevarurile pe care le spuneti, in fata, fara menajamente. Sunteti neinduratoare, nu iertati pe nimeni si nimic. Ceva imi spune, insa, ca toate acestea nu sunt decat un zid de aparare, un zid pe care l-ati ridicat singura in fata vulneralitatii dumneavoastra."
Mareste ochii, a mirare, dar nu spune nimic, asa ca imi continui atacul: "In dese momente, in timpul discutiei noastre, privirea v-a alunecat spre o anumita fotografie care se afla exact in fata dumneavoastra. Si de fiecare data, privirea si-a pierdut brusc asprimea, a devenit calda, iar o fluturare de zambet v-a luminat obrazul. Nu puteti nega - este iubirea. Amintirea alcelei iubiri care, candva, v-a adus fericirea..."

Doamna Riga izbucneste in ras si-mi raspunde: "Ei... hotomanco,... ma fortezi sa vorbesc despre Puiu !
E-adevarat, l-am iubit, ne-am iubit. Cu toata pasiunea de care pot fi capabile doua fiinte omenesti. Eram doi nebuni... Ne-a fulgerat iubirea, chiar in clipa in care ne-am vazut prima data. Ne furam sarutari si imbratisari, pe unde apucam... Ne plimbam, noptile, bezmetici, pe strazi... Gandul la el mi-a dat multa putere, de-a lungul vietii... Nici acum nu-mi vine sa cred ca nu mai exista... A fost cel mai minunat om pe care l-am cunoscut vreodata..."

Recunosc, daca luptatoarea Laura Riga m-a impresionat profund, femeia Laura Riga m-a fascinat. Am vazut cu ochii mei (si nu-mi venea sa cred) cum se transfigura cand vorbea despre iubire. Cum arunca anii, ca pe niste haine vechi, cum devenea tanara. In cateva clipe s-a transformat in adolescenta. Isi retraia iubirea !

Se reculege, insa, foarte repede, pentru a-mi spune ca, in timp, dragostea din tinerete s-a transformat intr-o puternica prietenie, incununata de un imens respect si o incredere neconditionata. Aceasta prietenie a fost pentru doamna Riga marele ei sprijin moral, ajutorul nepretuit in a-si pastra vii idealurile, sperantele, chiar daca multi au facut tot ce le-a stat in putere ca sa i le ucida.

In linistea apartamentului ei din centrul Montrealului, inconjurata de amintiri, de fotografiile unor oameni dragi, cu care si-a incrucisat destinul, apriga Laura Riga, desi singura, nu este o insingurata. Petrece zile senine citind sau primind vizitele prietenilor. Este o amfitroana agreabila, plina de spirit si umor. As putea spune ca manifesta cochetarie si chiar un strop de alint. Asa cum ii sta bine unei femei adevarate.

Profitand de ingaduinta cu care a acceptat discutia noastra, i-am cerut doamnei Laura Riga permisiunea (pe care am avut-o) de a divulga faptul ca cel pe care domnia sa il alinta numindu-l Puiu, nu este altul decat seniorul PNTCD, Corneliu Coposu.
Din cuvintele lui, scrise pe o fotografie daruite Laurei Riga, de un 10 mai, voi reproduce aici:
"... Chiar daca ne-am aflat, uneori, pe cai paralele, am actionat impreuna pentru o Romanie monarhica, pentru democratie si pentru viitorul fericit al poporului... Toata afectiunea, Laurei, cea vesnic tanara, dinamica si energica"