TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 2, mai 1998

O paralela intre invatamantul romanesc si cel canadian

Odette-Ioana Tomescu

  La terminarea cursurilor de metriza in stiinte politice la Universitatea de Montreal, am incercat oarecum un sentiment de frustrare vazand foaia matricola cu note, bune dar care ar fi putut fi si mai bune. De fapt, nu notele erau cele care ma deranjau, ci faptul ca, la una din materii, unul din colegii mei canadieni a avut o nota mult mai mare decat noi, "strainii". Atunci, una din colegele mele mi-a spus: " - Ah! nu poate sa aiba o nota mai mare decat noi, ti-aduci aminte cand ne-a marturisit ca nu stia ca araba e o limba si, in plus, ti-a repetat de mai multe ori ca tu esti slava."
Pentru ea, colegul nostru nu reprezenta decat un incult. Ne-am defulat, binenteles in barfele noastre de culise si, de fapt, incepand de atunci am realizat ca invatamantul european nu corespunde cu cel nord-american.

Evident, i-am cerut explicatii profesorului respectiv, si astfel am aflat ca nota ii fusese acordata colegului nostru nu pentru cunostintele sale generale, ci pentru faptul ca a raspuns cu precizie la intrebarea pusa in cadrul temei sale de cercetare.

Pentru a restrange problematica trebuie sa adaug ca invatamantul cu care am fost noi obisnuiti in Romania nu seamana deloc cu ce se intampla in universitatile canadiene.
Asta nu inseamna ca un sistem sau altul e mai bun sau mai prost, ci doar ca exista o diferenta de sistem si de obisnuinta.
Mostenitori ai sistemului de invatamant francez, bazat pe eruditie, am fost invatati sa mergem la facultate cu ceva cunostinte din toate domeniile, fara insa a ne concentra prea mult asupra unei anumite teme de studiu. Si, pesemne, ni s-a inlesnit sa credem ca specializarea vine automat o data cu diploma. Adica atunci cand primesti titlul de licentiat intr-o anumita disciplina.
Totusi, motivatia romanilor de a merge la facultate este mai mare decat a canadienilor. Chiar daca, de multe ori, dupa terminarea facultatii se intampla sa someze sau sa ii gasim lucrand pentru salarii simbolice, tinerii romani stiu ca cel putin si-au castigat un anumit statut social. Si asta chiar daca sunt, in continuare, intretinuti de parinti.
Motivatia de a merge la facultate, in Romania, a crescut mai ales dupa 1990, cand fiecare credea ca avand o facultate, esti deja "doctor" in disciplina aleasa.
Atractiile materiale au crescut si ele prin aparitia a tot felul de fundatii si organisme care sponsorizeaza studentii merituosi pentru a merge la studii in afara tarii.
Prin urmare, vointa de a invata exista in Romania, in ciuda unui mediu nefavorabil ce-i poate intampina pe absolventi.
In ceea ce priveste invatamantul romanesc, chiar daca metodele pedagogice sunt diferite fata de cele nord-americane, toata lumea stie ca, cel putin in domeniul tehnic, nu ne putem plange ca am fi inferiori. Singurul mare neajuns, pe care tin sa-l subliniez aici, in cazul invatamantului romanesc (cel putin in cazul stiintelor umaniste, de unde provin eu), este ca de multe ori suntem tentati sa ne inchipuim ca stim totul, si ata numai datorita faptului ca, avand oarecare cultura generala, ni se pare ca aprofundarea, specializarea intr-un anumit domeniu este inutila sau constituie o constrangere.

Diderentele conceptuale se pot observa si in ceea ce priveste calitatea procesului de invatamant in Romania. Asa cum am zis mai inainte, invatamantul romanesc este axat pe eruditie, si de aici si felul in care se desfasoara procesul de invatamant. Etalandu-se intre doar doua sesiuni de examene, sistemul universitar romanesc permite studentului mult mai multa relaxare pe parcursul anului de studii, eventual nu-l impiedica sa-si ia si un mic job partial in timpul liber. Solicitarea intelectuala propriu-zisa apare numai in sesiunea de examene.

In sistemul de invatamant nord-american, deci si cel canadian, lucrurile nu stau de loc asa. Aici se munceste mult mai mult. Chiar daca, totusi, descoperim adeseori o cultura generala mai redusa la colegii nostrii canadieni. Si chiar la cei de la stiinte umane. Lucrarile, esalonate de-a lungul intregului semestru si examenele fac ca studentul sa fie mereu sub "presiune intelectuala".
Dar, in cele din urma, iti dai seama ca duritatea ritmului la care ai fost supus nu este inutila : poti spune ca te pricepi si esti in stare sa faci ceva in domeniul pe care ti l-ai ales.

Deci, chiar daca nu ne-am facut niciodara de ras cu sistemul nostru de invatamant, trebuie sa admitem ca sistemul nord-american solicita mult mai mult decat cel romanesc, in plan intelectual. Aceasta, poate, si datorita faptului ca aici selectia se face pe parcurs, toata lumea intra, dar ispraveste numai cine poate, pe cand la noi, dupa examenul de admitere, uneori foarte solicitant, suntem oarecum siguri ca dupa 4-5 ani vom avea o diploma, chiar trasa de par.

Perspectivele absolventilor de facultate nu sunt prea roz nici in Romania, nici in Canada. Totul depinde, de fapt, de tine. Eu nu cred ca anumite domenii de studiu ar favoriza intrarea pe piata muncii, nu cred ca domeniul in care ai studiat iti poate oferi o angajare daca nu faci nimic.
Poate exagerez putin, dar inclin sa cred ca aceasta specializare "maniaca" de tip nord-american iti da cel putin o siguranta de sine atunci cand cauti de lucru. Chiar daca uneori dureaza, daca esti bun si perseverent, cred ca poti sa te faci util acolo unde este nevoie de tine.

Nu tin neaparat sa critic invatamantul romanesc, ba dimpotriva, l-am apreciat intotdeauna pentru ca iti ofera acea eruditie de care uneori nu poti scapa, am apreciat intotdeauna studentii romani care nu au avut si nu au nici pe departer conditiile de invatamant din Canada (sali cu calculatoare, acces la orice documentatie, biblioteci etc.).
Vreau doar sa atrag atentia ca, uneori, a fi erudit nu inseamna ca si sti lucruri in domeniul in care obti o diploma.

Aceasta exaperienta am trait-o personal atunci cand am schimbat sistemul de invatamant romanesc cu cel canadian, o experienta frumoasa dar care mi-a cerut multe nopti in fata calculatorului si mai multe luni de eforturi de adaptare.