TRIBUNA NOASTRA
anul 1 • nr. 1, aprilie 1998

Noi, in marea simfonie umana

Basile Gliga

  In peregrinarile mele din ultimile doua decenii, am incercat sa-mi cristalizez opinia personala asupra cauzelor expatrierii romanilor dupa cel de al II-lea Razboi mondial. In functie de cauzele emigrarii am putea schita portretul fiecarei categorii de imigranti romani in Occident. Utilizand o terminologie toffleriana, as putea spune ca primul val de emigratie a fost constituit din cei care au realizat, imediat dupa razboi, ca situatia din Romania avea sa se inrautateasca si cizma bolsevica avea sa zdrobeasca libertatea tarii. Odata cu abdicarea regelui, multi si-au pierdut speranta si au luat drumul pribegiei. Acestui grup i s-au alaturat si cei care au reusit sa scape, dupa o rezistenta indarjita, mai ales partizanii din diferite formatiuni de lupta armata anticomunista. Cei aflati in exil au inceput deindata sa se organizeze si au pornit cruciada de constientizare a Occidentului cu privire la adevarata fata a comunismului. In replica, regimul de la Bucuresti, dupa modelul moscovit, a inceput campania de anihilare a activitatii Exilului, cautand fie sa-i suprime pe cei incomozi, fie sa incerce sa dezbine si sa compromita comunitatile de romani.

Strafulgerarea (lovitura care s-a vrut cu adevarat "de gratie") a venit la inceputul domniei "geniului Carpatilor". Acesta a hotarit sa permita plecarea definitiva peste granita a unui numar mare de puscariasi eliberati, cu atat mai mult cu cat, in general, autoritatile occidentale inclinau sa creada cam toate povestile cu "acuzatii politice travestite sub forma unor incriminari penale de drept comun".
Stiau cei care au conceput acest plan ca "eliberatii" vor face acelasi lucru si in strainatate: vor fura, vor ucide... si vor constitui la nevoie o "coloana" usor de manuit de catre Bucuresti. Si asa a fost. Pe toate continentele, romanii au devenit "faimosi", mass-media vorbea din plin despre ispravile lor. Ceea ce tindea sa legitimeze pretentiile regimului comunist ca "in Romania nu existau opozanti politici, ci doar infractori de drept comun care-si arogau abuziv calitatea de opozant".
Acestia au constituit cel de al doilea val.

In ultimii 15 ani dinaintea revolutiei din decembrie ' 89, intelectualitatea, indiferent ca simpatiza sau nu regimul, realiza ca "tunelul" in care se gaseau nu mai avea iesire. De aceea, multi posesori de diplome universitare au folosit cele mai variate mijloace pentru a ajunge in Occident. Unii nu s-au mai intors la expirarea contractelor de specialisti incheiate de Romania cu tari din Africa si Orient, altii iesind in fel de fel de excursii sau delegatii, ramaneau in Vest.
Ei au constituit cel de al treilea val.
Pot fi intalniti, azi, ca profesori in cele mai prestigioase universitati din lume, doctori, ingineri, muzicieni, pictori si asa mai departe. Dar, pentru ca ghimpii ascunsi nu puteau lipsi, in massa acestor valuri se gaseau si suvoaie alcatuite din agenti, informatori, colaboratori... Ei se ocupau cu uciderea recalcitrantilor, dezbinarea, dezinformarea, influientarea de opinie si lustruirea imaginii unui regim muribund.
Si, iata, revolutia. Unica in istorie: este inlaturat doar Marele Sef. Trupele nu-si schimba decat uniforma. Aproape o jumatate de veac de autocratie, milioane de vieti aruncate in neant, suferinta unui popor cu trupul si sufletul schilodite nu mai conteaza. Traiasca Libertatea! Zabrelele s-au prabusit; este lumina, iar cerul este infinit in albastrul lui... E liniste... st deodata vuiet. Iarasi se pleaca spre Occident. Cei care si-au visat sa strabata lumea si nu au reusit. Investitori dubiosi scotand bani insangerati din seifurile secrete. Cei care pana ieri erau calai si ii apasa frica ca nu cumva sa fie victime. Tineri cu minti limpezi si buzunare doldora de diplome, specialisti de inalta tinuta care se indreapta spre paradisul tehnic pana ieri interzis. Cei care nu vad nici o perspectiva acolo unde s-au nascut si n-au fost bagati in seama, trofeele fiind impartite pe deasupra capetelor lor. Acesti toti, plecati dupa revolutie, constituie cel de al patrulea val. Val care creste pe zi ce trece.
Asa imi apare imaginea panoramica a diasporei romanesti. Daca privim mai cu atentie, vom vedea in interiorul acesteia biserici, asociatii, publicatii; majoritatea promovand idei politice de diverse orientari, imbibate de un spirit ce isi revendica originea in "spatiul mioritic".

Despre cultura afacerilor ... nimic! Influientele marxiste isi spun cuvantul. Cu toate ca, in ultimile decenii, afacerile s-au impus ca institutie, constituind forta principala ce determina evolutiile mondiale. Celelalte institutii ale societatii - politice, culturale, religioase etc. - au o capacitate din ce in ce mai redusa de a oferi posibilitati efective de conducere. Resursele lor limitate, prozelitismul fragmentat, lipsa de flexibilitate fac ca ele sa nu raspunda cerintelor cu care ne confruntam. De aceea, in una din viziunile acestui sfarsit de mileniu, lumea afacerilor ar trebui sa-si asume tot mai mult responsabilitatea sociala.

In realitatea canadiana, paradis al etniilor, o comunitate este cu atat mai puternica cu cat are o pondere economica mai importanta.
Daca noi, comunitatile romanesti (indraznesc sa visez la o comunitate romaneasca unitara in scopurile si atitudinile ei fundamentale) reusim sa atingem un anumit grad de importanta economica, vom putea sustine reprezentantii nostri in diverse structuri guvernamentale, in institutii de decizie, vom putea promova ideile si cultura noastra. Vom putea ca noi si urmasii nostri sa fim mandri de ceea ce reprezentam in marea simfonie umana.

In acest spirit, Tribuna noastra isi propune sa promoveze cultura afacerilor, spiritul de initiativa, integrarea in lumea in care traim, pastrand si perpetuand incarcatura milenara a culturii romanesti ce o poarta fiecare dintre noi.