Arhitect de exceptie, Dan Hanganu este cel care a conceput cele mai importante proiecte arhitecturale ale Montreal-ului, din ultimul deceniu. El a realizat Muzetl de Arhiologie si Istorie a Montreal-ului (Musee de Pointe-a-Calliere), cladirea anexa a Primariei, numita Chaussegros-de-Lery, pavilionul de design al UQAM, biserica abatiala de la St.-Benoit-du-Lac din Canoanele de Est, cladirea HEC a Universitatii de Montreal, sediul social al Circului "Soleil" sau cladirea Theatre du Nouveau Monde din strada Ste. Catherine.
De-a lungul anilor, talentul lui Dan Hanganu a fost rasplatit nu numai prin dragostea admiratorilor, dar si prin recunoasterea oficialitatilor canadiene, care i-au decernat numeroase si importante premii, printre care prestigiosul premiu "Paul Emile Borduas", Grand Prix de l'Ordre des architectes du Quebec si Medaille d'excellence du Gouvernateur general.
Detractorii lui, pentru ca exista si din acestia, au tinut sa-i decerneze celebrul Prix Citron de "Sauvons Montreal", socotindu-l cel care a proiectat cladiri care se incadreaza cel mai putin in mediul natural al metropolei Montreal.
Dar premiile obtinute nu au importanta pentru Dan Hanganu, pentru ca, asa cum marturiseste singur, el creaza pentru oameni si nu pentru gloria personala: "Reactiile oamenilor - iata ce este important pentru mine! Ele imi aduc cele mai mari satisfactii, poate chiar cate un moment de fericire".
Dan Hanganu s-a nascut la Iasi, intr-un sfarsit de ianuarie 1939. De foarte tanar a cochetat cu arta, avand inclinatii catre desen si sulptura. Adevarata pasiune era, insa, geometria pentru ca are un inascut simt al proportiilor si o clara viziune in spatiu. De aici si pana la terminarea studiilor universitare in arhitectura n-a fost decat un pas.
Fire rebela si independenta, Dan Hanganu nu suporta granitele in care il inchide dictatura schizofrenica a lui Ceausescu, astfel ca dupa cativa ani de munca in diferite posturi (destul de bine renumerate la vremea respectiva) paraseste Romania in 1970, stabilindu-se pentru un an la Paris. Apoi trece oceanul pentru a se stabili in Canada. Mai intai la Toronto, care - la acea vreme - era un oras in plina dezvoltare. Tanjind dupa viata impregnata de spiritul latin, Dan Hanganu se muta la Montreal.
Desi este un visator, un vizionar, spiritul practic nu ii lipseste, astfel ca imediat dupa sosirea in "oaza de latinitate" incepe activitatea, mai intai ca antreprenor. Cumpara terenuri in Ile-des-Soeures, unde construieste locuinte pe care apoi le vinde. Cu timpul, participa la diferite concursuri de proiecte arhitectonice, pe care le si castiga. In 10 ani devine cel mai important arhitect din Montreal. Recunoaste ca a dus o lupta titanica impotriva inertiei oamenilor si mai recunoaste ca victoria nu este definitiva.
Departe de a fi un simplu constructor, el este un artist. Inspirat de cultura greaca si latina, el prezinta o personalitate complexa, de tip renascentist, dar care traieste intr-un secol ce nu s-a nascut inca. Poate de aceea unii il socotesc un arhitect de forta, altii il numesc un artist boem.
Despre el insusi, Dan Hanganu afirma ca este, fara incetare, in cautarea lui. Aparent integrat si integrabil oricarei societati, el spune ca "este gelos pe cei care-si creaza un mic univers in care se simt fericiti".
Este mandru de originea lui: "Nu, eu nu sunt Daniel, eu sunt Dan, sunt roman si asa se pronunta numele meu pe romaneste...", dar nu afirma un fals patritism. El spune doar: "Ceea ce am facut aici, pot face oriunde in lume. Important este sa fi multumit de ceea ce faci si sa cauti sa aduci fericire celorlalti".
Ca un zburator in timp, Dan Hanganu cauta sa-si depaseasca conditia umana, in cautare de alte si alte universuri. Desi aminteste deseori despremultumire, el nu este niciodata multumit de nimeni si de nimic. Si in primul rand de el insusi. Intransigenta fata de sine se rasfrange si asupra celorlati, mai ales asupra colaboratorilor, fata de care are, uneori, atitudini tiranice, asa dupa cum afirma malitiosii. El spune: "Nu vreau sa trisez, deoarece consecintele sunt mult prea importante".
Scormonitoare din fire, am incercat ca, privind unele din
cladirile concepute de Dan Hanganu, sa deschid o fereastra spre universul
interior al arhitectului, al artistului, al omului. Privind exteriorul unei
cladiri, aceasta mi se pare masiva, plina de forta, sobra, impozanta. Pare
gata-gata sa ma striveasca. Pare colturoasa, abrupta, directa si, ca o
stripteuza, isi expune impudic intimitatile pe care noi, puritani ai unui
psihotic sfarsit de secol, le ascundem cu fatarnicie. Cladirea desfide orice
bariera, ea se impune, trufas, mediului inconjurator. Ancorata in prezent,
ea parca imi spune: "Sunt libera, sunt prezentul care va anunta viitorul".
Intrand in cladire, descoper, uimita, un cu totul alt univers. Betenul,
piatra, caramida si otelul care mi s-au parut amenintatoare in exterior,
aici parca se contopesc, se unesc intr-un dans nuptial, pentru a-mi oferi un
spatiu transparent, luminos si plin de puritate. Acea puritate virginala, in
cautare de iubire. Iar iubirea este soare. Si natura este viata. Interiorul
mi se dezvaluie fragil, chiar vulnerabil, il simt ca pe o cochilie pe care
vreau s-o deschid, ca sa-mi daruiasca perla ei. Poate ca exteriorul cladirii
raneste, cu indrazneala rebela si excentrica, cumintenia mic-burgheza a
mediului inconjurator, dar interiorul ei vibreaza, este in perfecta simbioza
cu natura. Totul este o imbratisare sub lumina ocrotitoare a soarelui.
Impactul este naucitor, insa pe masura ce ma obisnuiesc cu multiplele
perspective, totul devine cald si intim. Acea intimitate care nu te sufoca,
ci din contra, iti da libertate, iti da aripi ca sa zbori.
L-am intrebat pe Dan Hanganu: "Cine sunteti? Omul
extravagant, plin de ego, pe care il simt privind exteriorul unei cladiri pe
care ati construit-o, sau omul introvertit, vulnerabil, emotiv, pasionat si
plin de magnetism pe care-l descoper in interior?"
Surprins, mi-a raspuns in primul rand cu ochii lui profunzi, ca apoi sa-mi
spuna, zambind enigmatic: "Eu sunt amandoi, si mereu unul in cautarea
celuilalt. Iar cand se intalnesc, cauta sa intre in dialog. Un dialog
creator, ce se naste dintr-un neincetat conflict".
Plin de generozitate, Dan Hanganu m-a invitat sa vizitam
impreuna Muzeul de istorie si arheologie al Montreal-ului, situat in
apropierea birourilor arhitectului. Este un loc pe care il frecventeaza des.
De ce? Fac doar presupuneri.
Poate pentru ca, in cautare de libertate, are nevoie sa simta sub talpi
radacini ancorate in adancuri. Poate ca exista in el un ciudat amestec de
traditionalism si avantgardism. poate ca trecutul il face sa simta viitorul.
De altfel, totul in acest muzeu pare o impletire a coamei timpului. Si totul
este simbol. Piatra peste piatra, umbra si lumina, spatiul, formele sau
perspectiva. Simbolul este pentru Dan Hanganu trezorierul valorilor
ancestrale si creatorul unor noi valori. De aceea tot ce el a contruit
ascunde nenumarate simboluri. Marturisite sau nu.
L-am intrebat ce si-ar dori sa construiasca, mi-a raspuns
simplu, ca pana acum a construit tot ceea ce un arhitect isi putea dori:
case pentru oameni, scoli, biserici, teatre. Va continua sa construiasca
pentru oameni. Va continua sa imblanzeasca piatra, s-o topeasca cu raze de
soare.
Oare, de ce, prefera el, tocmai piatra, pentru constructiile sale?
In finalul intalnirii noastre, l-am intrebat ce doreste
oamenilor si mi-a raspuns scurt: "Pace!"
Probabil ca noi o vom avea in zori de mileniu.
Dar el, mesterul Manole?
