TRIBUNA NOASTRA
anul 2 • nr. 12, MAI 1999

Aprilie 1999. Patru tineri romani debarca intr-un port canadian si solicita statutul de refugiat. Au coborit pe picioarele lor, dupa un voiaj facut clandestin, intr-un container. Dar nu sunt singurii. Alti trei sunt coboriti pe nasalie. Lipsiti de sfaturi competente, nu au avut prudenta de a se asigura cu cele necesare si, in containerul unde se ascunsesera, lipsa aerului proaspat i-a ucis. Pe ei, care plecasera din Romania tocmai ca sa poata respira !

Ei nu mai pot povesti nimic. Ceilalti pot. Pot povesti dar pot sa-si spuna si of-urile. Unul dintre supravietuitorii cumplitei incercari declara cotidianului  La Journal de Montreal :

“Daca nu sunt primit in Canada, eu nu stiu unde sa ma duc…Si nu vreau sa fiu un coate goale tot restul vietii…Va trebui sa ma inmormintati aici…Nu am ce face in Romania!”

Simplu si onest. Poate un asemenea om sa fie considerat drept  “un refugiat economic”? Este el de vina ca, din pricina ridicarii unei paturi corupte si mafiotice, care a pus stapinire pe Romania, nu-si gaseste locul?

Dupa altii, insa, nimic nu justifica asemenea actiuni disperate, cu exceptia unei singure motivatii. Consulul general al Romaniei la Montreal se straduieste sa transmita aceluiasi cotidian versiunea pe care i-a comunicat-o Bucurestiul:

“Unii tineri care au auzit vorbindu-se despre Occident ca despre un Eldorado, cred ca aici viata este mai usoara si pleaca din spirit de aventura,  riscindu-si viata .”…

Marturisire neambalata in fraze de circumstanta, fata cu o explicatie birocratica, pornita de la niste functionari care se simt obligati sa furnizeze oficiilor diplomatice “informatii” si “puncte de vedere” menite sa nu dauneze “reputatiei” regimului…

“Spirit de aventura” sau disperarea unui tineret care nu mai vede, in propria tara, nici macar capatul tunelului, ca sa nu mai vorbim de luminita de la acel capat?

 Pentru ca “luminita” aceea nu mai reprezinta decit sclipirea argintilor din conturile bancilor elvetiene sau germane, depusi “pentru zile negre” de “agenti economici “ intrati in afaceri cu banii institutiilor oculte de la Bucuresti, ori de cei imbogatiti prin “inginerii financiare” care ar fi ridicole in primul rind daca nu ar fi devastatoare pentru economia romaneasca.

Amagiti de mascarada loviturii de stat iliesciene, tinerii si-au dat viata crezind intr-o revolutie adevarata, datatoare de sperante.Gloantele care au ocolit cu grija cladirea fostului CC PCR, unde se aflau autorii loviturii, nu i-au crutat. Banda care urca spre putere pe cadavrul unui Ceausescu asasinat sub pretextul unei “judecati “ in regim de urgenta –prea avea multe de spus dictatorul si prea mare era pericolul dezvaluirilor sale – avea nevoie de victime spre a acredita imaginea “revolutiei”. Tinerii jertfiti pentru a da legitimitate acestei bande au murit cu numele libertatii si dreptatii pe buze.Ei erau cei ce ar fi trebuit sa-l judece pe Ceausescu. Ei erau cei ce ar fi trebuit sa-i judece si pe cei ce i-au urmat. De aceea ei trebuiau sa dispara.

Au mai ramas destui,  insa, si  noua putere a avut nevoie de o mineriada pentru a-i imputina si mai mult si pentru ca, in iunie 1990, sa poata rasufla usurata: drumul spre un nou fel de dictatura, mai subtila dar poate chiar mai sufocanta decit precedenta, ii era deschis .

Si, in timp ce tragea sforile pentru a se consolida, clica Iliescu recurgea la oamenii aceleiasi institutii oculte care o ajutase sa se instaleze pentru a oferi tineretului iluzia unei vieti de tip occidental. Cu discoteci, cu baruri si cu Michel Jakson. Vedeta, adusa cu bani grei la Bucuresti, poza alaturi de un Ion Iliescu atit de vessel si de zimbaret ca nici nu mai stiai care dintre ei este comediantul. Comediantul adevarat, vreau sa spun. Cenaclul FLACARA isi traise oricum traiul si era nevoie acum de altceva, inca mai amagitor…

Din decembrie 1989 incoace “soap-opera” politica romaneasca nu inceteaza, ba creste si sporeste. Guvernarea CDR-PD-ista abia daca s-a hotarit, de curind, sa intocmeasca un program.Vorbesc de cel destinat publicului, pentru ca acela cunoscut  in amanunt numai de potentatii zilei se desfasoara nestingherit iar noi reusim sa-l dibuim numai dupa ce-i vedem efectele…

Cui ii mai pasa de tineri?De cei multi, desigur, pentru ca odraslele mai-marilor nu mai stiu decit de Las Vegas, de cazinouri si de parade  ale modei.Un membru marcant al coalitiei guvernamentale, presedinte al unei importante comisii senatoriale, chemat la telefon din Montreal pentru o chestiune importanta, nu gaseste altceva de facut decit sa-l intrerupa pe solicitant ca sa-i  spuna: “Stii ce fac acum, cind vorbesc cu tine pe cellular? Ma prajesc la soarele de iarna al unui hotel din Predeal, privesc muntii imbracati in brazi si in zapada”…

“Poezie” de parvenit ca raspuns la nevoile unui cetatean roman …

Dar ce altceva mai poti astepta de la parlamentarii puterii intr-o tara in care nimeni altul decit primul consilier al presedintelui Emil Constantinescu ne invata, cu cinism, ca “politica nu are morala”?

Tineret- mindria tarii…Dar tara, tara este ea o mandrie pentru tineretul ei ?